mascatiPoliţiştii din Suceava au destructurat un grup infracţional specializat în săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului și infracțiuni cu violență, mai ales în mediul rural, dar cu un prejudiciu impresionant, se precizează într-un comunicat de presă.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, polițiștii Postului de Poliție Pătrăuți și luptătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au efectuat 6 percheziții domiciliare pe raza comunei Pătrăuți dar și în municipiul Suceava.

Gruparea, formată din mai mulți bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, s-a cristalizat începând cu luna mai 2015 desfășurându-și activitatea infracțională pe raza comunei Pătrăuți dar și în zona limitrofă spre comunele Dărmănești și Mitocu Dragomirnei. Perchezițiile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal care a reunit mai multe cauze de tâlhărie și furt în care membri grupării erau bănuiți de comiterea faptelor.

“Astfel, în noaptea de 29/30 mai 2015, în jurul orelor 01:00, în timp ce dormea în locuința sa din comuna Pătrăuți, un bătrân a fost victima unei tâlhării, autorii sustrăgând 10.000 lei și 1.600 dolari SUA, după ce inițial au amenințat, imobilizat și agresat victima. Ulterior, în noaptea de 09/10.08.2015, membrii grupării au pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința un alt bărbat din comună Pătrăuți, județul Suceava, de unde au sustras suma de 10.000 lei, bijuterii din aur și alte bunuri. În urma desfășurării activităților investigative și de cercetare penală și a efectuării perchezițiilor domiciliare, s-a asigurat material probatoriu și s-a documentat activitatea infracțională a 5 persoane, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani și o femeie de 23 ani, din comună Merei, județul Buzău. Prin extinderea cercetărilor, s-a stabilit că în perioadă mai – septembrie 2015 bărbații au comis cel puțin două tâlhării și trei fapte de furt, în sarcina acestora reținându-se și infracțiunea de conducere fără a poseda permis de conducere. Pentru femeia de 23 ani, din comună Merei, județul Buzău, polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului”, se precizează în comunicatul Poliţiei Suceava.

De asemenea, în urma perchezițiilor au fost indisponibilizate în vederea confiscării, două autoturisme, în valoare estimată de 20.000 euro. S-a recuperat parțial prejudiciul și au fost identificate și alte bunuri susceptibile a proveni din infracțiuni.

Toate cele 5 persoane, cei 4 bărbați de 20, 21, 23 și 35 de ani, precum și tânăra de 23 de ani au fost reținute de polițiști și introduse în arestul IPJ Suceava pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, furt calificat, complicitate la tâlhărie calificată și furt calificat, conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și, favorizarea infractorului urmând să fie prezentate Judecătoriei Suceava cu propuneri pentru măsuri preventive.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul operativ al DIPI și cu sprijinul tactic al Serviciului de Acțiuni Speciale – IPJ Suceava. (ZCH NEWS)

Articolul precedentComunicat important al preşedintelui CJ Neamţ
Articolul următorUn sătean din Nemţişor îşi făcea gardul pe un arsenal
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.