Fostul deputat PDL Gheorghe Albu a devenit noul membru în Consiliul de Administratie (CA) al Societății de Investiții Financiare (SIF) Moldova Bacău, după ce Adunarea Generala a Acționarilor l-a ales pe acest post cu 80% din voturile exprimate, anunţă “Deşteptarea”. El a concurat pentru aceasta cu Aurelian Mircea Trifa, manager al unui fond de investiții și membru în CA-urile mai multor companii. Postul din CA al SIF Moldova a fost lăsat liber de Andrei Hrebenciuc, fiul omului politic Viorel Hrebenciuc, dupa ce a fost arestat preventiv, pe 24 octombrie, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a peste 40.000 de hectare de pădure în județul Bacău. Gheorghe Albu poate fi administrator al SIF Moldova pâna în anul 2017, când expiră mandatul actualului CA. Noul administrator are 60 de ani este doctor în economie, licențiat în șiințe economice și, în prezent, lector la Academia de Studii Economice București și consilier parlamentar. El se numără printre fondatorii Partidului Democrat (PD), iar din 1990 și până în 2012 a fost deputat în Parlament din partea PD și ulterior a PDL, cu o pauza în intervalul 1992 – 1996, când a ocupat posturile de secretar de stat şi şef al Departamentului de Comerţ şi Turism – în 1992, dar şi consilier parlamentar, ulterior, până în 1996. Acţionarii SIF Moldova au mai aprobat şi limitele de remunerare a administratorilor şi directorilor societăţii. Nivelurile actuale de salarizare au rămas cele stabilite în AGA din aprilie 2013. De asemenea, în funcţia de director al Comitetului de direcţie al SIF Moldova a fost numit Cătălin Iancu. Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, a transmis, în urma consultărilor cu auditorul, că nu vor fi modificări semnificative faţă de rezultatele preliminare anunţate pentru 2014. De altfel, a început, deja, pregătirea AGA de bilanţ anual din luna aprilie.