NEAMȚ: Accident mortal pe strada Fermelor

IMG_0082

UPDATE 1: Starea femeii accidentate s-a agravat, a intrat în comă datorită loviturii foarte puternice la cap. Ea se află în secția de reanimare, medicii urmând să decidă dacă se impune transferul la Iași.

Un autoturism Dacia Logan s-a zdrobit de un stâlp de pe strada Fermelor în această dimineaţă. Din primele cercetări ale poliţiştilor a rezultat că bărbatul de 43 de ani, care se afla la volan, circula cu viteză, probabil a „prins” o porţiune de zăpadă, maşina a derapat şi a intrat direct în stâlp. Ambii ocupanţi au rămas încarceraţi.

„Când au ajuns pompierii acolo, ambele persoane erau inconştiente, au fost scoase din maşină şi duse la spital”, a declarat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Şoferul era în stare gravă, iar la unitatea de urgenţă a intrat în stop cardio-respirator. Soţia lui avea un hematom la cap”.

După îndelungi manevre de resuscitare, care nu au avut niciun rezultat, medicii au declarat decesul bărbatului de 43 de ani. La ora 9, soţia lui, care are 38 de ani, era încă în investigaţii.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...