bacalaureat (1)După prima probă de Bacalaureat (evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română), care s-a încheiat miercuri, 15 iunie, aflăm de la ISJ Neamț, că în județ sunt 2.523 de ”experimentați”. Asta dacă ne luăm după calificativele celor aproximativ 79% dintre candidații care au fost prezenți la această probă. Absolvenții de liceu care au obținut calificativul ”avansat” au fost 541, iar în cele din urmă, cei care nu au prea picat pe subiect și au fost puși în categoria calificativului ”mediu” au fost la număr 132. Deși la această probă s-au înscris 3.259 de candidați, 61 dintre ei s-au „pierdut” pe drum, din varii motive ce rămân necunoscute. Despre unul singur se știe de ce nu a mai ajuns să dea această probă. Este vorba despre un elev de la Roznov care, din inconștiență sau prea mult curaj, a intrat cu telefonul mobil la evaluare. Telefonul i-a sunat când era în sala de examen și așa le-a ușurat munca supraveghetorilor, care au reușit să-l depisteze în scurt timp și să-l scoată din rândurile celorlalți candidați. Potrivit metodologiei, pentru fraudă sau tentativă de fraudă la bacalaureat, candidații mai au voie să se înscrie din nou la acest examen al maturității, după alte două sesiuni. Dacă proporțiile rezultatelor de acum se păstrează și pentru proba scrisă la Limba și literatura română, în Neamț am putea avea o premieră, însă după statisticile din anii anteriori reiese faptul că între proba orală la română și cea scrisă există o mare diferență. (M.T.)

Articolul precedentPoliţia a „deranjat” afacerile cu lemn: 240 mc confiscaţi
Articolul următorAdjunctul Octavian Ursache, împuternicit șef la Permise
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.