Judeţul Neamţ se situează pe locul al patrulea între judeţele Regiunii de Nord-Est în privinţa procentajului de promovare la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. Potrivit unui document emis de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), la Neamţ rata de promovare este de 28,19%, această valoare fiind depăşită de cele din judeţele Vaslui (32,17%), Iaşi (31,75%) şi Botoşani (30,15%). Valori mai scăzute s-au înregistrat în Bacău (27,62%) şi Suceava (22,97%). Totuşi, rata este mai ridicată decât cea de la nivel naţional.

bac 2017 harta rata promovare“Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2017 se situează la 26%, superioară cu aproape 2% celei din sesiunea de toamnă a anului trecut (24,1%). Au promovat 7.758 (26%) de candidaţi dintr-un total de 29.849 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 5.463 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2016-2017 (28,5%, rată de reuşită din totalul celor prezenţi), iar 2.295 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (21,5%, rată de reuşită)”, se precizează într-un comunicat de presă al MEN.

Rezultatele din judeţele RNE: BACĂU, BOTOŞANI, IAŞI, NEAMŢ, SUCEAVA şi VASLUI.

Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate astăzi, 1 septembrie, conform calendarului, la centrele de examen și pe pagina web dedicată. Contestațiile pot fi depuse tot astăzi (între orele 16:00 și 20:00). Rezultatele finale vor fi făcute publice miercuri, 6 septembrie. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: MEN)

Articolul precedentPrimăria Roman – finalistă la E.ON Energy Globe Award România 2017
Articolul următorLocuri de muncă pentru bugetari: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.