pensiunea branisteŞoferul care a pătruns pe contrasens şi a zdrobit maşina în care se aflau doi tineri din Ştefan cel Mare este Dragoş Vasile Moroşanu, patronul Pensiunii Branişte din Vânători, Neamţ și consilier local la primăria din localitate.  Poliţiştii au stabilit că Moroşanu conducea cu viteză foarte mare, împrejurări în care a pierdut controlul asupra direcţiei, în curbă, şi a intrat pe contrasens.

În cealaltă maşină se aflau Bogdan Romilă, un tânăr care abia a împlinit 27 de ani în luna iunie, şi prietena lui, în vârstă de 19 ani. Pentru el, accidentul a fost fatal. Fata a suferit rupturi de organe interne, a fost operată în cursul nopţii şi se află la reanimare. Peste starea ei fragilă se va suprapune şocul pierderii bărbatului cu care ar fi urmat să se căsătorească.

Viteza cu care circula Dragoş Moroşanu urmează să se stabilească după efectuarea unei expertize, însă după forţa impactului care a aruncat una dintre maşini în şanţ şi pe cealaltă în câmp, este de presupus că a fost foarte mare. Foarte important este, de asemenea, să se stabilească dacă şoferul era sub influenţa alcoolului. Acest lucru se va şti abia după prelucrarea probelor de sânge care i-au fost recoltate la spital.

C.M.

Articolul precedentDSV Neamț: 4.000 lei amenzi pentru mizerie la un depozit și la un restaurant
Articolul următorACTUALIZARE Poliţişti bătuţi de doi fraţi din Zăneşti, care au furat un încărcător cu 6 cartuşe
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.