O inedită expoziţie itinerantă, “Aurul şi argintul antic al României”, va putea fi vizitată, în intervalul 21 septembrie – 30 octombrie, la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ.
Manifestarea reprezintă “cel mai important proiect expoziţional realizat în România în ultimii 25 de ani, destinat publicului din toate provinciile istorice. Realizat sub egida Ministerului Culturii, de către Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară, proiectul este original atât prin maniera de abordare a problematicii istorice, cât şi prin asocierea inedită a celor mai frumoase piese din colecţiile instituţiilor participante”, se menţionează pe pagina de internet a Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR).
MNIR a demarat acest proiect expoziţional în decembrie 2013 și, până în prezent, expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Piteşti, Iaşi, Constanţa, în câteva zile la Piatra Neamţ şi apoi la Suceava. Coordonatorii expoziţiei sunt dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al MNIR, şi dr. Rodica Oanţă-Marghitu, şef secţie Cabinet Numismatic şi Tezaur Istoric din cadrul MNIR. (M. CONSTANTINESCU)
Cu prilejul inaugurării expoziţiei vă oferim un material documentar furnizat de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ:
Primele manifestări ale prelucrării aurului pe teritoriul României se situează în eneolitic când îl întâlnim deja modelat sub o diversitate de forme. Obiectele de aur transgresează ariile „culturale” definite pe baza stilisticii ceramicii introducându-ne în spaţiul practicilor sociale. În comunitatea de forme simple pe care le îmbracă aurul în această perioadă, în a doua jumătate a mileniului al V-lea și la începutul mileniului al IV-lea a.Chr., există totuși o diversitate a formelor: discuri, verigi, cercei, ace, perle, pandantive, inele, brăţări în bandă sau spiralice, brăţări cu capete îngroşate, diferite forme de aplice, mici obiecte tronconice din foaie de aur, figurine antropomorfe. În zona de la nord de Dunăre se constată și o mare variabilitate contextuală a depunerii obiectelor de aur, de la manipularea lor în spaţiul domestic până la constituirea lor în seturi de piese de port care însoţesc defuncţii.
Odată cu epoca bronzului se petrec schimbări şi în ceea ce priveşte metalurgia aurului şi argintului. În perioada sa de început, în prima jumătate a mileniului al III-lea a.Chr., se constată prezenţa în număr mult mai mare a podoabelor din argint, comparativ cu a celor realizate din aur. Începând însă cu epoca mijlocie a bronzului, în prima parte a mileniului al II-lea a.Chr., creşte în mod considerabil atât numărul pieselor din aur, cât şi diversitatea tipurilor şi frumuseţea obiectelor. În schimb, obiectele de argint care pot fi încadrate în perioadele mijlocie şi târzie ale epocii bronzului, în principal mileniile II-I a.Chr., sunt puţine. Bogăția depunerilor pieselor de aur atinge un maxim către începutul primei epoci a fierului pentru a se diminua apoi către sfârșitul acesteia.
Printre particularitățile culturii getice preclasice, în secolele VIII-IV a.Chr., se numără și descoperirile în care abundă metalul prețios, ansambluri în mare parte contemporane unele cu altele, în care regăsim tipuri asemănătoare de piese, o parte dintre acestea indicând obiceiuri și deprinderi comune spațiului greco-macedonean. Emblematice pentru această perioadă sunt considerate „mormintele princiare getice”, structuri funerare cu un inventar spectaculos de o mare diversitate.
Abundența argintului, transformat în piese de prestigiu, tezaurizate, ascunse sau depuse ca ofrande și apariția brățărilor de aur conferă o identitate proprie perioadei geto-dacice clasice, de la sfârșitul secolului al II-lea a.Chr. până către sfârșitul secolului I p.Chr. Lipsa aurului din descoperirile făcute în cuprinsul Daciei s-ar putea explica printr-un posibil monopol exercitat de dinaștii locali și independent sau coroborat cu acesta, persistența unui tabu, a unei interdicții rituale general acceptate în legătură cu portul podoabelor de aur sau cu deținerea și acumularea privată a acestui metal.
Încadrate unor seturi tipologice regăsite pe spații mai largi ale Imperiului, podoabele epocii romane sunt, în general, piese de mici dimensiuni. Lipsa de masivitate este însă compensată adesea de o realizare mai complexă, asamblarea lor implicând uneori o deosebită pricepere tehnică. Foile metalice subţiri capătă volum prin presare, sârmele – simple, răsucite, perlate sau împletite – reprezintă o prezenţă constantă în structura bijuteriilor, aspectul final fiind completat uneori prin adăugarea unor granule şi prin integrarea în structura pieselor a unor pietre ornamentale. Pe lângă acestea își fac apariția, ca urmare a moștenirilor grecești, și artefacte mai elaborate care surprind prin policromia și abundența motivelor decorative vegetale, florale sau animaliere, caracteristice tradiţiilor elenistice.
Obiectele lucrate din metalele preţioase din Antichitatea Târzie și Evul Mediu Timpuriu, de-a lungul perioadei cuprinse între secolul al IV-lea şi al VII-lea p.Chr., implică, în egală măsură, un anume cosmopolitism al formelor, al mediului în care le putem vedea evoluând – de o parte și de alta a frontierei Imperiului Roman – şi al seturilor de valori prin prisma cărora semnificaţiile lor pot fi apreciate şi înţelese. Prin diversitatea lor, descoperirile datate în această perioadă ne prilejuiesc contactul cu diferite grupuri – regăsite în izvoare sub etnonimele de goți, huni, gepizi, avari, anți sau slavi – unele dintre acestea particularizate şi prin costume şi accesorii specifice. Într-un interval de doar câteva secole, perioadele în care aparițiile metalului prețios sunt ocazionale și modeste încadrează manifestările secolului al V-lea, impresionate atât prin cantitatea de aur și argint cât și prin deosebita valoare simbolică ce poate fi descifrată în spatele unor tezaure sau inventare funerare cum sunt cele de la Pietroasa sau Apahida”.
(Complexul Muzeal Judeţean Neamţ)
