Pe timpul nopții, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iași a acționat pe sectoarele afectate cu aproximativ 100 de utilaje și au răspândit peste 300 de tone de material antiderapant, în principal sare.

“În această dimineaţă, carosabilul era în cea mai mare parte umed, cu sectoare de zăpadă frământată (tratată cu antiderapant) în strat de 0-2 cm pe unele sectoare din județele Suceava (Câmpulung și zona joasă), Botoșani, Iași și Neamț”, precizează Nicolae Popovici, purtătorul de cuvânt al DRDP Iași.

Video: DRDP Iași

În imagini, acționare în baterie pe timp de noapte, DN 28, limita județelor Iaşi şi Neamţ (Strunga).

Ninge puternic între Piatra-Neamț și Roman. Conform informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al DRDP Iași, temperatura este de 1 grad, zăpada se topește instantaneu și există pericolul să se formeze gheață. Trei utilaje ale DRDP Iași acționează în acea zonă, dar fac față cu greu viscolului puternic din zonă.

FOTO: DRDP Iași

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de Cod galben, una pentru ninsori moderate cantitativ și una de vânt:

“Local la altitudini în general de peste 1500 m în Carpații Meridionali, precum și în Carpații Orientali și în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm.
 În zona deluroasă și montană a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură trecător vor fi și precipitații mixte și izolat se va depune polei.

Vântul va prezenta intensificări în sudul Olteniei și în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55…60 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona costieră.

Notă: Local și temporar vor mai fi intensificări ale vântului și în Muntenia și Moldova, cu viteze în general de 45…55 km/h”.

Angela Croitoru

Articolul precedentÎncepe procesul celor trei tineri din Piatra Neamț acuzați că au înființat o cultură ilicită de cannabis
Articolul următorDouă persoane și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a derapat și a lovit un camion
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.