0:00

Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt puternic și ninsori valabilă de astăzi, 4 ianuarie, de ora 17 și până pe 6 ianuarie, ora 22. Sâmbătă și duminică, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni (6 ianuarie) vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice și în Carpații Meridionali.

Atenție! Ninsori și rafale puternice de vânt, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La începutul intervalului în Carpații Occidentali, iar din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică (4/5 ianuarie) mai ales în Carpații Meridionali, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură, peste 90…100 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

Temporar vor fi precipitații: în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul și nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitații mixte. Local se va depune strat de zăpadă și, pe arii restrânse, se va forma polei sau ghețuș. Zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană și, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice și centrale.

În zona Moldovei, de mâine, 5 ianuarie, ora 9 și până pe 6 ianuarie, ora 6, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 – 75 km/h. Local și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată. (ZCH.NEWS)

Articolul precedentSalariile în învățământ în 2020
Articolul următorA.D.M.I.S. şi RANDI&BAND încheie ediţia a IV-a a Târgului de Crăciun