Bilanț „JUPITER” 6 – aproape 1.700 de percheziții, peste 600 de suspecți și prejudicii de sute de milioane de lei

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut un bilanț al Operațiunii „JUPITER 6” care s-a desfășurat la nivel național în perioada 2 – 8 noiembrie. Acțiunile organizate în cele 7 zile au fost desfășurate în cadrul a 648 de dosare penale și au vizat, în principal, investigarea unor infracțiuni de evaziune fiscală, înșelăciune, contrabandă, delapidare, nerespectarea regimului fiscal, contrafacere, nerespectarea legislației privind protecția mediului, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, infracțiuni la regimul silvic, furt, infracțiuni de serviciu, infracțiuni de corupție, precum și alte fapte prevăzute de legea penală.

„În cadrul operațiunii „JUPITER 6” au fost puse în aplicare 1.691 de mandate de percheziție domiciliară și 614 de mandate de aducere. În urma activităților desfășurate, care au vizat 605 suspecți, au fost dispuse măsuri preventive față de 176 de persoane, respectiv 37 fiind arestate preventiv, 3 arestate la domiciliu, 83 puse sub control judiciar și alte 53 reținute. În cadrul dosarelor penale instrumentate la nivel național au fost instituite măsuri asigurătorii în cuantum total de 126.564.380 lei. Prejudiciile identificate în aceste cauze sunt următoarele: 234.857.464,36 lei,  2.031.000 euro și. 289.417,50 dolari”, anunță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorul general al PÎCCJ, Cristina Chiriac, a subliniat cooperarea dintre Ministerul Public și Poliția Română, un element esențial pentru desfășurarea eficientă a activităților. „Operațiunea “JUPITER 6”  reconfirmă importanța cooperării dintre Ministerul Public și Poliția Română în combaterea criminalității și reflectă angajamentul celor două instituții de a acționa ferm și coordonat pentru aplicarea legii, protejarea interesului public și recuperarea prejudiciilor provocate prin infracțiuni”, mai arată sursa citată.

FOTO -VIDEO Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Autor:

Sofronia Gabi
Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora