Astăzi, 22 noiembrie, în intervalul orar 10:00 – 14:00, județul Neamț se află sub cod portocaliu de viscol și ninsoare.
“La altitudini de peste 1700 m, va ninge viscolit, iar vântul va avea la rafală viteze de 85-110 km/h, ce va determina reducerea semnificativă a vizibilității. Zone vizate: – Județul Neamţ: Bicaz, Borca, Bicaz-Chei, Poiana Teiului, Bicazu Ardelean, Hangu, Farcașa, Dămuc, Tașca, Ceahlău, Grințieș”, precizează Administrația Națională de Meterologie.
A fost emis mesaj Ro-Alert în localitățile vizate.
Ninsoarea căzută peste noapte în județul Neamț și temperaturile de îngheț au condus la încărcarea și ruperea crengilor arborilor aflați pe marginea șoselelor. Cele mai multe intervenții ale drumarilor de la Direcția Regională Drumuri și Poduri -Secția Piatra-Neamț au fost pentru îndepărtarea crengilor din zona șoselelor pentru a evita producerea unor accidente.
DRDP Iași a acționat la nivelul județelor din Moldova cu 89 de utilaje, sărărițe și autolame, răspândind 292 de tone de sare, în intervalul 21 noiembrie, ora 16:30 – 22 noiembrie, ora 5:00. Din acestea 62 de tone au fost împrăștiate pe tronsoane de drumuri naționale din județul Neamț, cu 20 de autoutilaje, în special în zona de munte unde persistă pericolul de producere a poleiului.
Și DRUPO Neamț a acționat la foc continuu pe drumurile județene, cu antiderapant și lamă acolo unde a fost cazul. Cele mai multe intervenții de astă noapte au vizat zona montană precum DJ 155 F Ceahlău- Bistricioara-Durău (Axialul), dar și în alte zone DJ 157H Girov sau DJ 156 C Tazlău. Astăzi dimineață încă se mai acționa pe DJ Țolici-Bodești, DJ 157 C Bisericani, DJ 159 D în Valea Ursului, DJ 127 A Bicazul Ardelea – Tulgheș. Nu au fost primite sesizări de la cetățeni sau instituții ale statului, iar intervențiile au fost cele obișnuite pentru această perioadă a iernii, potrivit informațiilor furnizate de ofițerul de serviciu din tura de dimineață.
În Piatra-Neamț, angajații Publiserv au întâmpinat de acum obișnuitele probleme cu mașinile parcate aiurea peste noapte, tot în cartierul Dărmănești, de această dată pe străzile Grigore Ureche și Gavril Galinescu. Potrivit ofițerului de serviciu a fost necesară intervenția Poliției Locale pentru identificarea proprietarilor și mutarea autoturismelor, astfel încât autoutilajul să poată intra cu lama și antiderapant pe cele două străzi. Toate cele 7 autoutilaje din parcul auto al Publiserv au acționat pentru combaterea poleiului cu 100 de tone de sare pe șosea și pe trotuare.
Angela Croitoru