FOTO. Ursoaică cu doi pui, semnalată în Farcașa. Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT

Un nou caz de prezență a unui urs în zone locuite a fost semnalat astăzi, 19 aprilie, în comuna Farcașa. În jurul orei 11:15, o ursoaică însoțită de doi pui a fost observată în zona Vadu Rău. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a transmis imediat un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populația din zonă și a preveni eventuale incidente.

Incidentul vine la doar o zi după ce jandarmii montani au intervenit în localitatea Bicaz-Chei, unde un urs a fost văzut în apropierea unei cabane turistice. Conform Jandarmeriei Neamț, animalul a fost localizat în zona traseelor de escaladă, între Via Ferrata Astragalus și Rezervația Cheile Șugăului-Munticelu. Echipajul de jandarmi a reușit să alunge ursul cu ajutorul semnalelor acustice, fără ca turiștii sau cabanierul să fie puși în pericol.

Totuși, ursul s-a întors în zonă după aproximativ două ore, fiind necesară o a doua intervenție pentru îndepărtarea și monitorizarea acestuia. Din fericire, niciuna dintre aceste situații nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.

Jandarmii nemțeni atrag atenția asupra creșterii numărului de apariții ale urșilor în zonele montane odată cu încălzirea vremii. Animalele ies din hibernare și pornesc în căutarea hranei, fiind atrase de resturile alimentare lăsate în spații neamenajate.

Pentru siguranța turiștilor, autoritățile recomandă respectarea unor reguli de bază: „-Nu hrăniți urșii – acest lucru le poate schimba comportamentul și îi poate determina să se apropie de zonele locuite;

  • Nu lăsați resturi de mâncare în apropierea cabanelor sau pe traseele turistice – mirosul poate atrage animalele sălbatice;
  • Faceți zgomot pe trasee – vorbiți tare sau folosiți un fluier pentru a preveni întâlnirile neașteptate;
  • Evitați deplasările solitare – mergeți în grupuri, mai ales în zori sau la apus;
  • Dacă vedeți un urs, păstrați distanța, nu fugiți și nu încercați să îl fotografiați de aproape. În situația în care vă aflați în pericol, apelați imediat 112”

Denisa POPA

Foto: Jandarmeria Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...