Două case din Bălușești (comuna Icușești) și Lunca Moldovei (comuna Păstrăveni), au rămas fără acoperișuri, în seara de 13 iulie, din aceeași cauză: fumatul.
Incendiul de la Bălușești a izbucnit la ora 18:00, după ce cineva a aruncat un rest de țigară în niște baloți de paie, lipiți de perete. Flăcările s-au ridicat imediat până la streașină și apoi au cuprins tot acoperișul.
”La intervenție s-au deplasat opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de stins incendii”, a precizat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. ”Militarii au acţionat timp de o oră pentru a stinge incendiul, în urma căruia au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 90 mp, hainele aflate în pod, aproximativ 400 kg, şi s-au degradat două biciclete şi trei aparate electrocasnice”.
Al doilea incendiu a izbucnit la miezul nopții și a mistuit acoperișul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp, tâmplăria din două camere, şi o terasă din lemn, cu suprafaţa de 10 mp. Pompierii au stabilit că proprietarul a adormit pe canapeaua de pe terasă, cu țigara aprinsă.
Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ are următoarele recomandări:
– Se interzice fumatul la o distanţă mai mică de
- 40 m faţă de locurile în care există pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, explozivi, vapori inflamabili;
- 10 m faţă de locurile în care există materiele solide combustibile: lemn, textile, hârtie, carton asfaltat, bitum;
- 50 m faţă de culturile de cereale păioase în perioada coacerii şi recoltării sau de zonele împădurite;
– Nu fumaţi nicodată în pat, când sunteţi obosit sau aţi consumat băuturi alcoolice!
– Scrumul şi resturile de ţigări se depun în scrumiere. Nu aruncaţi resturile de ţigări în coşul de gunoi! (C.M.)