asemanari intre bursa jocuri norocDe foarte multe ori jucătorii de jocuri de noroc au fost tentaţi să pună semnul egal între bursă şi jocuri de noroc. Şi nu au greşit deloc pentru că între bursă şi jocurile de noroc sunt foarte multe asemănări. În mare, la ambele investeşti nişte bani ca să ai profit, ai riscuri pe care ţi le asumi dacă vrei să câştigi, nu ai garanţii de multe ori.

Bursa este însă gândită pemntru investiţii destinate unui flux de numerar pe termen lung, consistent, jocurile de noroc nu îţi garantează câştiguri fixe indiferent de investiţii, doar norocul e de partea ta sau nu, în rest te bazezi pe intuiţie, asta da o ai.

Şi bursa, şi jocurile de noroc au foarte mulţi oameni implicaţi, numărul lor creşte mereu şi sumele investite sunt din ce în ce mai mari. Profită de bonus fara depunere pariuri și pariază responsabil.

Care sunt principalele asemănări între bursă și jocurile de noroc?

Ţi-am pregătit în continuare o analiză mai detaliată a asemănărilor dintre bursă şi jocurile de noroc că să înţelegi mai bine de ce poţi pune, uneori, şi semnul egal între ele.

  • Alegerea momentului oportun şi opţiunile existe – la bursă şi la jocurile de noroc e nevoie de răbdare şi de alegerea momentului în care investeşti. Nu iei decizii oricum, trebuie să găseşti fereastră în care ai cea mai mare oportunitate şi să profiţi de ea. La bursă investeşti bani în acţiuni, la jocurile de noroc investeşti banii în mai multe variante de jocuri, combinaţii ca să câştigi mai bine;
  • Comportamentul şi asumarea riscului – nu investeşti nimic la bursă şi la jocurile de noroc până când nu analizezi comportamentul, până nu te documentezi bine înainte de pariere, de investiţia pe bursă. Înveţi să estimezi riscurile, ştii că îţi asumi anumite riscuri, rişti mult şi câştigi în funcţie de intuiţie şi de experienţă, iei decizii rapide, eşti şi prudent, deschizi şi conturi ca să poţi începe să investeşti;
  • Şansa ta de câştig şi rezultatele din trecut – şi la bursă, şi la jocurile de noroc te bazezi pe cote ca să iei deciziile cele mai bune de investiţie. Sunt importante tiparele de performanţă, indicii vizuali, modelele de comportament. Contează mult ce s-a întâmplat şi în trecut şi rezultatele, performanţele vor conta pentru luarea unor decizii de investire;
  • Eficienţă şi informaţiile colectate – eficienţa depinde de informaţie şi de interpretările corecte în cazul datelor colectate din surse multiple. Toate informaţiile vor fi bază pentru strategii folosite la bursă sau la jocurile de noroc pentru maximizarea câştigurilor. La jocurile de noroc însă nu ai informaţii detaliate despre ce se petrece în trecut şi despre şansele reale de câştig, totul e la noroc.

Sperăm că acest articol te-a ajutat. Vă dorim doar pariuri câștigătoare!

ADV.

Articolul precedentUnde mergem? Filme și stand up comedy
Articolul următorCotele echipelor îţi spun favorita?
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.