Artă plastică / Carmen Cărăuşu sau triumful soarelui și al monocromiei (II)

O altă fascinație asumată este lumea muzicii. Ultima ei expoziție ne prezintă, între altele, un cvartet, unde impresionează poziția de atac a artistului, dar și atitudinea care pleacă din extaz pentru a ajunge la concentrație, de la relaxare la meditație lucidă. Dar ceea ce e mai greu sesizabil e raportul muzical, prezent în multe dintre lucrări. Peisajele nemțene dau senzația că pot fi lesne recognoscibile. Nu e așa, dar artista prelucrează atent totul, extrăgând corect engramele unui arhetip spațio-temporal familiar nouă. Un drum, o luncă, o măgură sunt reprezentări și manifestări ale naturii care nu lasă indiferent un suflet de artist. Se reține și aici „deplasarea spre galben” – caracteristica cromatică a acestei expoziții. Evident că atunci când peisajul nu este indiferent la prezența omului: o casă, un turn, un pod, etc. recunoașterea poate fi absolută. De fapt, semn al adevăraților artiști, pictura lui Carmen Cărăușu tinde spre o monocromie bine temperată. Expoziția de la Asociația Pensionarilor Nemțeni are două noutăți incitante. Prima noutate tematică sunt peisajele din Deltă. Pictorița surprinde unghiuri inedite, aspecte voit terne, banale, dar care vorbesc convingător despre o intimidate reală om-natură, natura pregătind cuiburi, protejând fragila ființă umană.  Deloc spectaculoase, peisajele din deltă sunt prin urmare impresionante pentru căldura lor, pentru o anume blândețe filtrată. Dar nici chiar delta nu este ceea ce credem, o împărăţie a apelor, ci un râu cu cataracte, cu maluri de stuf şi cu praguri de bărci, pustii, ca nişte glasuri mute ale destinului. Noutatea absolută, cea care o diferențiază pe artista pietreană de restul colegilor ei este abordarea unui subiect plastic cu totul nou pentru arta plastică nemțeană și anume afișul. Făcut celebru prin artiștii polonezi pe la mijlocul secolului XX, afișul a devenit tot mai mult un gen distinct, agresiv, atractiv, monumental, propunând o publicitate adesea spectaculoasă, dar și cu accente parobolice, simbolice, fiind spiritual unui veac contorsionat și expus pe verticale stradale. Cele două lucrări din expoziție sunt convingătoare, interesante și mai ales personale. Carmen Cărăușu este de acum un artist deplin pe uneltele sale, cu o viziune personală asupra lumii, din care își extrage, asemeni unei albine dintr-o floare, esențe.

Lucian STROCHI

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...