După ce ultimele trei – din cele cinci ediţii ale proiectului „Salonul Internaţional de Artă” (iniţiat şi realizat de Asociaţia „Temeiuri”, în colaborare cu UAPR, sub coordonarea sculptorului Răzvan Paul Mihăescu) – au ajuns şi la Piatra-Neamţ (prin grija Asociaţiei Culturale „Cetatea Neamţului”, respectiv Lucian Corneliu Agăleanu), se poate spune că ne aflăm deja în fata unui eveniment cu tradiţie. Noutatea din acest an ţine de faptul că expoziţia a fost găzduită pentru prima dată de Muzeul de Artă, în sala mare de la parter şi în podul reamenajat spectaculos cu ocazia recentei restaurări a cladirii. În acest context „se citeşte” mai bine oferta stilistică a contributorilor contemporani, pe fundalul colecţiei de artă modernă a instituţiei.
Tema generoasa şi stimulativă a salonului, „Arborele Vieţii” (cele anterioare fiind: „Atingeri şi semne” în 2010, „Calea cunoaşterii – Calea iubirii” în 2011, „Heraldica luminii” în 2012 şi „Muzica elementelor primordiale” în 2013), a reunit în varianta iniţiala, de la sala „C. Brâncuşi” a Parlamentului, aproape 500 de lucrări, semnate de 200 de artişti, din care a ajuns la Piatra-Neamţ o selecţie de 66 de lucrări (pictură, grafică şi tehnici mixte, dar fără sculptură). O secvenţă edificatoare, totuşi, în care se remarcă prezenţa nemtenilor Dumitru Bezem, Mircea Răsvan Ciacâru, Laurenţiu Dimişca şi Ciprian Istrate, făcând faţă cu brio nivelului calitativ impus de nume sonore ale artelor vizuale româneşti precum Viorel Marginean, Mircia Dumitrescu sau Stefan Pelmuş.
Mai trebuie precizat că, la ediţia din acest an, organizatorii au avansat într-un mod oarecum imperativ tema „Arborele Vieţii” (faţă de ediţiile anterioare, când temele constituiau mai degrabă nişte „sugestii). Şi e de observat că artiştii s-au străduit să răspundă provocării, orientâdu-şi efortul din planul formal spre cel de conţinut, însă fără să se abată de la rigorile expresivităţii. În consecinţă, expoziţia a câştigat în coerenţă, cu un accent evident pe interpretarea religioasă. Întâmplarea a făcut ca tocmai în perioada în care cercetam lucrările de pe simeze să recitesc paginile portughezului Fernando Pessoa din „Erostrat sau în căutarea nemuririi”, unde poetul nota: „În aparenţă, s-ar zice că propaganda nu-i prejudiciază artei, din moment ce ea este artă. În esenţă nu-i face rău, dar dacă vrea să nu se întâmple aşa, e necesar ca artistul să uite de propagandă în artă, chiar în pofida intenţiei sau a proiectului său. Se prea poate ca Divina Comedie sa fie un fel de propagandă catolică (…); dar Dante, atunci când şi-a scris opera, a uitat în întregime de propagandă şi a scris poezie.” Iată problema cu care s-au confruntat, probabil, şi artiştii care s-au implicat în proiectul „Arborele Vieţii”. Iar felul în care au rezolvat-o denotă capacitatea de a transfera privitorului un acord armonios între sensul estetic şi meditaţia profundă.
Emil NICOLAE
