Ar fi împlinit 75 de ani – Cătălin Stupcanu: “ A rămas liniştea grea ca un aur dens…”

La începutul acestei luni, gazetarul care a fost Cătălin-Florin Stupcanu, ar fi împlinit o vârstă frumoasă, 75 de ani. Dar Parcele au hotărât altfel. Singura carte rămasă de la el, “Zăpadă şi fum” (Editura Cetatea Doamnei), publicată postum de cea care i-a fost alături în ultimii ani de viaţă, Maria Stupcanu (Luchian), cuprinde versuri  dar şi o parte din eseurile publicate de acesta în presă. Sensibil prin excelenţă (calitate bine ascunsă de o platoşă de om ursuz), Cătălin Stupcanu scrie o poezie lapidară în care cotidianul pare doar un pretext pentru reflecţia melancolică. Imaginaţia galantă, uneori somptuoasă până la baroc, produce secvenţe poetice de o plasticitate rafinată. Inundate uneori de premoniţii tulburi sau de previziuni întunecate, poemele acestui volum, unele de înaltă trăire lirică, dau semn că în ziaristul Cătălin Stupcanu zăcea un poet autentic. Iată un foarte scurt poem intitulat “Inscripţie pe un arbore”: “Pădure veche de stejar / Încremenită-n pragul toamnei / Atâta linişte-i în umbra ta / Că frunzele de-aramă prăfuită / Atinse numai, or începe a cânta”.

Cătălin Stupcanu a murit urcând, ca în fiecare toamnă, pe Ceahlău, câţiva paşi mai sus de cabana Fântânele. În finalul textului nostru, cităm câteva fraze dintr-un articol cu titlul “Necruţătoarea fericire de a fi”, text, de asemeni, rămas în manuscris: “Mâhnirea că nu i-ai dat fiinţei pe care o iubeşti nu trecătoare bunuri materiale, ci fericirea după care alergăm toţi fără să ştim prea bine în ce constă. Imposibila veşnică tinereţe, viaţă fără de moarte, tainica aspiraţie complet neputincioasă. Revolta, dacă a fost, s-a consumat demult. A rămas liniştea grea ca un aur dens, în care gândurile sculptează chipuri fără sens”.