adrne sediuAgenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) anunţă că se deschide linia de finanţare  POR 2014 -2020  pentru investiţii în infrastructura socială şi sanitară. Proiectele  pot fi depuse de primăriile nemţene, asociaţii şi fundaţii, unităţi de cult în perioada 28 februarie – 28 august 2017. Ţinta acestor fonduri trebuie să fie persoanele vârsnice. Pe 14 februarie, specialiştii de la ADRNE se vor întâlni cu cei interesaţi, pentru mai multe detalii.

Veştile bune nu se opresc aici. Pe 15 februarie, la Bacău, 16 februarie, la Suceava şi 17 februarie,  la Iași vor avea loc sesiuni de informare pentru priorităţile de investiţii care vizează întreprinderile mici şi mijlocii.  Proiectele pe acest segment se pot depune în perioadă 23 februarie – 23 august 2017, fiind disponibil un fond total de 30,28 milioane euro.

vasile asandei 2015 01“Pe parcursul a 18 ani de activitate, ne-am obișnuit colaboratorii să venim în sprijinul lor cu informații relevante, care să îi ajute în implementarea cu succes a proiectelor pe care și le propun. Parteneriatul pe care l-am parafat prin ani de colaborare, întregește preocuparea noastră pentru dezvoltarea regiunii și derularea unor investiții care să vină în întâmpinarea nevoilor comunității”, a declarat Vasile Asandei, director general ADRNE.

Şi finanţarea pentru sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor va fi deschisă, mai exact în perioada 28 februarie – 28 august 2017. De această data, beneficiare sunt exclusiv autorităţile publice locale şi judeţene. Care pot accesa finanţări nerambursabile cuprinse între 100.000 şi 25 milioane de euro. Pentru regiunea noastră sunt disponibile  50,69 milioane de euro. (Gianina BUFTEA)

Articolul precedentEste sau nu este Sorin Cazan exclus din PRU?
Articolul următorOpera Naţională Iaşi în căutare de director
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.