Circa 100 de tineri nemțeni își doresc să devină oameni ai legii și s-au înscris la școlile de agenți care organizează concurs în această perioadă, cei mai mulți preferând să își continuie studiile la Câmpina. Conform datelor oficiale furnizate de Poliția Neamț, au fost depuse 94 de dosare, din care 81 pentru Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr“ – Câmpina. Alte 11 persoane au ales Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan“ Cluj Napoca, și doar 2 s-au îndreptat către poliția de frontieră. De altfel, școlile de la Câmpina și Cluj sunt foarte solicitate, la ambele unități de învățământ fiind aproape 5.000 de înscriși. La prima unitate, pe 1.340 de posturi oferite s-au înscris, în total, 3.936 de candidați, iar pe cele 300 de locuri de la Cluj se vor “bate“ 949 de doritori, ceea ce duce la o concurență de circa 3 pe un loc.

politisti multiSesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaților, proba performanței fizice, evaluarea cunoștințelor, iar, la final, examinarea medicală a celor rămași în concurs. Proba de evaluare a performanței fizice va fi susținută indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție. Doritorii din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui vor susține proba fizică la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni. Cei care trec de acest hop vor susține proba de evaluare a cunoștințelor pe 10 decembrie 2022, iar rezultatele vor fi postate pe site-ul oficial al unității de învățământ pentru care au optat. (G. S.)

Articolul precedentScandaluri potolite cu cătușe
Articolul următorAccident cu un șofer băut
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.