Aparat pentru hemofiltrare la ATI?

sju 2014 01

Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Neamț ar putea beneficia, în curând, de un aparat de hemofiltrare, pentru tratarea afecțiunilor grave.

„Chiar în cursul acestei dimineți am discutat cu șeful secției, căruia i-am spus că o societate și-a manifestat intenția de a ne dota cu acest aparat. El ar urma să servească la hemofiltrarea sângelui – curățarea lui de tot ceea ce este nociv, adică microbi și virusuri. Răspunsul pe care l-am primit a fost că el este foarte costisitor, 1500 de euro pentru fiecare bolnav. Eu mă întreb: viața omului are preț? Important e să ai un asemenea aparat, ca să poți salva viața unui om. 1.500 de euro se găsesc”, spune managerul SJU Neamț.

Dr. Lazăr a precizat că niciodată nu a adus vreun aparat într-o secție fără să se consulte, în prealabil, cu șefii acesteia. Ideea pe care o susține managerul SJU este aceea de a pune accentul pe aparate și instrumente cu adevărat de calitate, chiar dacă sunt mai costisitoare.

„Dacă iei un produs pe care azi îl cumperi, iar mâine se strică, nu ai făcut nimic. Am pățit asta la neonatologie, unde am primit de la Ministerul Sănătății un aparat de oxigen pentru repararea căruia am cheltuit mii de lei. Acum, mă gândesc foarte serios să iau un asemenea aparat în regim de comodat, pentru ca fiecare să își poată face treaba”, explică dr. Lazăr.

Conducerea SJU Neamț așteaptă ședința Consiliului Județean Neamț, programată să aibă loc în prima zi a săptămânii viitoare, pentru a vedea dacă forul județean va aproba sau nu achiziționarea unui computer-tomograf.

„Toată documentația și toate proiectele pe care le am în vedere se află în mapa de lucru a consilierilor județeni. Am nevoie doar de aprobarea lor, pentru a inițializa procedurile de achiziție, în sistem leasing, a acestui aparat extrem de necesar. Altfel nu pot. Doresc să dotez secția ATI cu toate cele necesare pentru ca atunci când apare un bolnav a căruio viață este pusă în pericol, să poți să intervii și să-l salvezi. Este un lucru extrem de important. Cât de plăcut este sentimentul atunci când un bolnav își revine din comă, după patru zile, și poți sta de vorbă cu el?”, punctează managerul SJU Neamț. Chiar dacă această propunere se va lovi de un refuz în plenul CJ, dr. Lazăr spune că mai are încă un as în mânecă, pe care preferă, însă, să nu-l divulge, încă.

Alex SÎRBU

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...