Aproximativ 35.000 de elevi din județele Moldovei vor intra luni, 22 februarie, la simulările examenelor de la Evaluarea Națională. Primul „hop” este cel la Limba și literatura română. Înainte de simulări, reprezentanții Inspectoratelor Școlare Județene au dispus efectuarea de probe tehnice, astfel ca în zilele examenelor sistemul informatic și camerele de supraveghere să funcționeze corespunzător. Pentru marți, 23 februarie, elevii de clasa a VIII-a vor avea de rezolvat subiectele de la Matematică. Ultima zi a simulărilor, 24 februarie, este rezervată elevilor care aparţin minorităţilor naţionale și care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. Anul trecut, la nivel național, în urma rezultatelor, s-a constata că jumătate dintre elevi nu au reușit să treacă de media 5 (70,8 % a fost procentul mediilor peste 5, la examenele propriu-zise de la Evaluarea Națională). În județele din Moldova, rezultatele de la simularea de anul trecut au arătat în felul următor:
Bacău – Au fost prezenți la simulare 5.624 de elevi, dintre care 3.856 au promovat. Cel mai mare procent (68,56%) înregistrat la nivel național.
Botoșani – Dintre 4.835 de elevi, au promovat 1.859 (38,45%) – cea mai mică rată de promovare din regiunea Moldovei;
Iași – 8.169 de elevi de-a VIII-a au participat la examene. Procentul de promovare a fost de 46,27% (3.780 de elevi);
Neamț – Au participat la Evaluarea Națională 5.078 de elevi, reușind să promoveze 2.333 de elevi (45,94%);
Suceava – Au trecut prin emoțiile examenelor 7.512 elevi, dintre care 3.941 (52,46%) au trecut de pragul mediei 5;
Vaslui – Au fost prezenți la simulare 4.851 de elevi. Doar 1.870 (38,55%) au fost declarați promovați. (M.T.)