Procurorii DNA Iași au dispus trimiterea în judecată pentru mai mulţi angajaţi ai CJ Iaşi, cap de afiş fiind fostul vicepreşedinte Victor Chirilă.
Acuzele vizează modul în care s-au realizat unele materiale de promovare a judeţului Iaşi, procurorii invocând şi un prejudiciu de peste 200.000 lei.
Potrivit unui comunicat de presă, au fost trimişi în judecată: Cosmina Râmbu, consilier în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, în formă continuată (3 acte materiale); Oana Elena Țoptea (fostă Hanganu) OANA ELENA, consilier in cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, în formă continuată (3 acte materiale); Irina Mihaela Raţă-Hăpăleţ, consilier în cadrul Direcției Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași și membru al comisiei de recepție, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual; Neculai Ilie, reprezentant al SC Laser Co SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual; Victor Chirilă, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Iași, la data faptelor, pentru comiterea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la fals intelectual; Luminiţa Căuş, membru al comisiei de recepție, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; Paula Doiniţa Hordila, membru al comisiei de recepție, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual; Daniela Maricela Lupu, membru al comisiei de recepție și gestionar al Magaziei Centrale a Consiliului Județean Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual.
“În luna august 2013, la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziției, prin procedura „cerere de ofertă”, de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași, contractul fiind adjudecat de S.C. Laser Co S.R.L. și semnat la 27 septembrie 2013 (a se vedea comunicatul nr. 1212/VIII/3 din data de 03 iulie 2015). Potrivit documentației de atribuire, ofertei depuse de societate și contractului încheiat ulterior, serviciile de tipărire materiale de promovare a județului Iași ar fi trebuit să constea în:
– realizarea (concepție și design) a unui catalog de prezentare a județului Iași în limba română și în limba engleză și tipărirea acestuia în 1000 de exemplare, servicii în valoare de 169.000 lei,
– tipărirea unei broșuri, bilingve, cu proiectele Consiliului Județean Iași, în 1000 de exemplare, servicii în valoare de 16.700 lei,
– tipărirea unui calendar de evenimente al Județului lași, corespondent anului 2014, în 1000 de exemplare, servicii în valoare de 8400 lei,
– tipărirea unor mape de prezentare a județului lași, în 1000 de exemplare, servicii având o valoare de 8.400 lei,
– tipărirea unor hărți turistice ale județului lași, în 5000 de exemplare, servicii având o valoare de 42.000 lei,
– realizarea unor magneți, 300 de bucăți, având o valoare de 3300 lei,
– realizarea (concepție și execuție) unui film de prezentare al județului lași și imprimarea acestuia în 1000 de exemplare DVD, însoțite de carcasă, servicii având o valoare de 27.000 lei,
– furnizarea a 2 bucăți suport broșuri, cu o valoare de aproximativ 1.700 lei,
– furnizarea a 200 stick-uri USB, tip business – card, personalizate, cu o valoare de 5.960 lei,
– furnizarea unui număr de 2.000 de pixuri metalice și de plastic, personalizate, cu valoare de 18.000 lei,
– realizarea unui număr de 6.000 de sacoșe de carton și de plastic, personalizate, cu o valoare de 29.000 lei,
– o prezentare în format PowerPoint a proiectelor județului Iași, în limba română și în limba engleză, cu o valoare de 5.622 lei.
În data de 19 decembrie 2013, între Consiliul Județean lași și SC Laser Co SRL, a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea, către autoritatea contractantă, a unui număr inferior de repere, față de cel prevăzut în contract (respectiv 11 din cele 16 repere), nefiind predate si primite:
– albumele de prezentare,
– broșurile
– DVD-urile cu filmul de prezentare a județului Iași
– machetele cu proiectul conceperii și design-ului acestora.
Reperele nepredate au valoare totală, conform contractului, de 213.005,71 lei.
În luna decembrie 2014, inculpatul Chirilă Victor, având funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Iași, deși nu mai avea calitatea de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, i-a ajutat pe ceilalți inculpați, persoane care făceau parte din Comisia de recepție să ateste, în mod nereal, că toate bunurile au fost primite, semnând în locul președintelui Consiliului Județean Iași și aprobând procesul verbal de recepție cantitativă și calitativă.
Procesul verbal de recepție a fost semnat și de inculpatele Rață – Hăpăleț Irina Mihaela, Țoptea (fostă Hanganu) Oana Elena și Râmbu Cosmina, în calitate de consilieri in cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași.
În cuprinsul acestui document, datat 07.01.2014, s-a menționat, în mod nereal, faptul că la data de 19 decembrie 2013, fuseseră livrate 1000 albume de prezentare a județului Iași, 1000 broșuri, 1000 DVD-uri, filmul de prezentare a județului Iași (o bucată), machetele cu proiectul conceperii și design-ului albumelor de prezentare a județului Iași, repere cu o valoare totală de 213.005,71 lei.
La data de 19.12.2014, inculpatul Aivănoaei Constantin Alin, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, efectuând verificări superficiale cu privire la documentele justificative menite să justifice lichidarea si ordonanțarea cheltuielilor publice aferente contractului mai sus amintit, a semnat în locul președintelui Consiliului Județean Iași mai multe documente, prin care suma de 334.800 lei a fost virată SC Laser Co SRL.
În același context, în luna martie 2015, între inculpata Râmbu Cosmina, o altă persoană și inculpatul Ilie Neculai, a fost încheiat un proces verbal, antedat 11.02.2013, prin care se atesta în mod nereal faptul ca un număr de 948 albume fuseseră restituite, către Sc Laser Co SRL, fiind preluate de către acesta din urmă, în vederea actualizării gratuite a unor date si fotografii privind Aeroportul Internațional Iași.
De asemenea, inculpatele în calitate de consilier in cadrul Direcției Proiecte si Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași sau membru al comisiei de recepție, au mai întocmit și alte documente, cunoscând faptul că o parte din bunurile respective nu fuseseră livrate, urmărind ca S.C. Laser Co S.R.L. să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri și, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităților în cuantum de 0,1 % din contravaloarea serviciilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței obligațiilor asumate prin contract și până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, penalități care curgeau de drept.
Aceste activități infracționale au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în cuantum de 213.005,71 lei județului Iași, la care se adaugă contravaloarea penalităților, rezultând un prejudiciu total în cuantum de 391.955,20 lei, prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unității administrativ teritoriale și prin împiedicarea perceperii penalităților, precum și obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru firma respectivă”, potrivit comunicatului citat.
Procurorii anticorupție au încheiat cu inculpații Aivănoaei Constantin Alin și Căuș Luminița câte un acord de recunoaștere a vinovăției, în sarcina acestora reținându-se săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu respectiv fals intelectual. În prezența apărătorilor aleși, inculpații Aivănoaei Constantin Alin și Căuș Luminița au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor stabilite, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. (ZCH NEWS)