Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor: „Grupul de la Durău a reuşit să afirme că prietenia este posibilă şi între scriitori”
„Grupul de la Durău a vrut şi a şi reuşit să afirme că prietenia este posibilă şi între scriitori. A fost şi este şi în continuare (cu destule păcate – toate omeneşti, cum spune Poetul, legate de o lopată de pământ) pentru mine o bucurie, o oază de lumină, putinţa de a fi într-o comunitate căreia doar prietenia, cu totul dezinteresată, îi dă temei şi consistenţă. Referitor la «Caietele de la Durău», încă în cuvântul de deschidere de la primul număr am afirmat că «vrem a da măsura, nu atât a unei generaţii, cât a unei grupări animate de a afirma, în aceste vremuri sărace, că literatura n-a pierit». Bineînţeles, literatura şi anchetele propuse în cele şase numere – atâtea au rezistat vanităţii unora dintre noi – au fost cele care marchează/au marcat generaţia ’80 – generaţie căreia, vrem nu vrem, îi aparţinem. «Caietele» au fost şi rămân expresia literară a Grupului de la Durău. Reacţiile din presa literară a acelor ani stau mărturie clară asupra impactului destul de puternic provocat de apariţia şi problematica dezbătută în «Caietele de la Durău» – fenomen unic în peisajul publicistic literar postrevoluţionar. Despre rolul «Caietelor de la Durău» în peisajul literaturii române de atunci – şi de ce numai de atunci?! – sunt îndreptăţiţi să se pronunţe istoricii literari. Noi, ce am avut de făcut/spus – am împlinit prin paginile publicate în «Caiete» – cum se spunea la «Junimea» – autorul a vorbit, autorul trebuie să tacă! Locul îi este asigurat prin unicitatea despre care afirmam la răspunsul de la întrebarea a treia. Marea întrebare este dacă Grupul de la Durău, după atâtea prefaceri – e drept marginale, ar putea, în actuala lui structură, depăşindu-se varii vanităţi, să continue cu o nouă serie de «Caiete», care să reflecte conjunctura literară din al doilea deceniu al acestui mileniu?!?!”
A consemnat Nicolae SAVA
