În ziua de 29 iulie, polițiștii de la Secția Rurală Bicaz şi lucrătorii din cadrul Ocolului Silvic Poiana Teiului au verificat o autoutilitară care transporta cherestea pe DN 17 B, în localitatea Farcașa. În mașină era cantitatea de 6,02 mc cherestea, iar la volan un bărbat de 45 de ani, din Borca.
”Poliţiştii, împreună cu lucrătorii silvici au constatat existenţa unor neconcordanţe între materialul lemnos transportat şi cel consemnat în avizul de însoţire”, a precizat agentul Georgiana Moșu, din cadrul BIroului de presă al Poliției Neamț. ”Conform procedurii, s-a dispus confiscarea materialului lemnos care era în plus, respectiv 3.88 mc cherestea şi a autoutilitarei. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu 5000 de lei amendă, conform Legii nr. 171/2010 R”.
Acțiunea a fost imediat după cea de la Gherăești, unde un localnic a rămas fără autoutilitară și fără cherestea. El are un depozit de material lemnos și transporta cheresteaua spre o persoană fizică din cartierul Nicolae Bălcescu din Roman. Spre deosebire de bărbatul de la Borca, cel de la Gherăești nu avea niciun fel de documente (nici de proveniență, nici de transport) pentru marfă.
C.M.