Astăzi, 7 aprilie, în județul Neamț sunt încă 90 de persoane care au aflat că sunt infectate cu coronavirus. S-a ajuns la peste 17.000 de nemțeni confirmați Covid de la început și până acum, dintre care 11.200 au fost declarați vindecați și peste 490 au decedat, potrivit ultimelor date publicate de Direcția de Sănătate Publică Neamț.
Rata de infectare în județ este tot de 2,07 cazuri la mie, ca și ieri, iar în zona roșie sunt 11 localități, față de 10 ieri. Comuna Dulcești a depășit 8 cazuri la mia de locuitori și pe fondul tendiței crescătoare din ultimele zile, localitatea va intra în restricții de circulație după ora 20 și cu magazinele închise după ora 18.
rata localități 7aprLa nivel național au fost confirmați infectați 5.407 români, după aproape 40.000 de testări: „În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.730 de teste RT-PCR (17.135 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.595 la cerere) și 11.229 de teste rapide antigenice. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 7 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 7 aprilie a.c”, potrivit Grupului de Comunicare Strategică .
În spitalele din țară erau 13.907 pacienți Covid, dintre care 1.487 în secțiile ATI. De ieri și până astăzi s-au mai înregistrat 175 decese la pacienți spitalizați, între care și din județul Neamț: „au fost raportate 175 de decese (86 bărbați și 89 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București”, potrivit GCS.