Astăzi, 12 iunie, mai sunt alte două cadre medicale de la Spitalul de psihiatrie „Sfântul Nicolae” Roman confirmate COVID-19. În acest focar, care a izbuncit la începutul lunii mai, au mai fost găsiți pozitivi 16 bolnavi și 4 infirmiere.
În județul Neamț, au fost confirmate cu coronavirus 922 de persoane, până acum. Dintre acestea, 52 au decedat și 685 au fost declarate vindecate. În Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț erau internați 114 pacienți, dintre care trei erau intubați, iar 43 își așteptau rezultatele la teste. Sanatoriul Bisericani mai găzduia doi pacienți.
Ca incidență a contaminărilor cu coronavirus, județul Neamț este acum pe locul 4 în țară (1,96 cazuri la mia de locuitori), după Suceava, Vrancea și Botoșani. Ca număr total de persoane infectate confirmate, județul Neamț a coborât pe locul 4, după mai mult timp de când ne-am situat pe podium, după Suceava.
(C.I.)