Demersului nostru de a face un bilanţ al anului editorial 2012 la Neamţ i se alătură, iată, încă doi oameni de condei din Neamţ, criticii literari Adrian G. Romila şi Constantin  Tomşa. Primul a publicat, anul trecut, un foarte interesant „roman de aventură” la o prestigioasă editură  din Timişoara, Brumar, cartea sa, „În drum spre sud”, fiind întâmpinată elogios de critica literară din ţară, cel de-al doilea pregăteşte un dicţionar al scriitorilordin Neamţ.

Voi enumera câteva dintre titlurile literare mai importante din 2012, încercând o taxonomie personală, pe genuri. Ele nu sunt complete pentru că volumele însele nu le-au atins pe toate. Scriitorii nemțeni, spre cinstea lor, nu sunt nici prea prolifici, nici prea versatili, dimpotrivă, mai discreți, fac cinste unei provincii efervescente, altfel, din punct de vedere cultural. La capitolul ”poezie”, îl pun, dintru început, pe himeristul nouăzecist Vasile Baghiu. Volumul Depresie (Limes) e într-un ton grav, care părăsește ”turismul” decorativ de până la el în favoarea unor stări poetice veritabile. Rătăcirea geografică din cărţile precedente ale autorului a devenit, dintr-un decor exotic, o căutare a sensului, iar bovarismul alterist a devenit şi el o manifestare strict interioară. Adâncirea poetică a bolii – depresia e doar o metaforă – e camuflată în expresii ca ”puseu de depresie uşoară”, „febra de noapte”, „viaţa probabilă”, „melancolia neagră”, „efect de apropiere”. Când eul afirmă că „îmi lipseşte sanatoriul”, el reiterează un spaţiu al începuturilor proprii, pe cât de potrivit literaturii, în general, pe atât de emblematic pentru mesajul actual al poetului. Himerismul e pomenit sporadic, dovadă că s-a redefinit în urma experienţelor acumulate, între timp. Călătoria e înlocuită de o aşteptare meditativă, în care „viaţa”, „sensul”, „suferinţa” şi „scrisul” sunt constante, iar reperele turistice doar facilitează construirea unui spaţiu de rezonanţă afectivă. Alți optzeciști nemțeni încă au mai surprins piața literară. Artă și rafinament. Florăria Romantic (Brumar) a lui Dorin Ploscaru s-a dovedit vizibil mai bună decât plachetele anterioare ale trilogiei (Aurora Dreams și Nordul extatic), mai diluate. Boema post-modernistă stă alături de poetica rugăciunii și a meditației religioase, așa cum ne-am obișnuit la preotul-poet. Aș îndrăzni să trec aici și pe Gheorghe Simon, cu Amin Agapia (Princeps Edit), un volum sensibil, aproape copilăresc în imaginar și licențe verbale (peisaje, amintiri, simboluri religioase), prefațat de regretata Constanța Buzea. Proza a avut un roman excelent, autobiograficul Planuri de viață (Polirom) al lui Vasile Baghiu, care a arătat că un poet se poate converti ușor într-un prozator de calitate. Devenirea ca scriitor, într-un labirint de etape existențiale și dincolo de orice fel de granițe geografice se reazămă pe drama tatălui, al cărui jurnal de prizonierat în Siberia constituie un fel de fir roșu al cărții. Adesea, ”planurile de viață” sunt realizate altfel de cum ne-am propus, iar scriitorul nu e întotdeauna iubit de locurile în care s-a născut.  Fără să adaug vreun comentariu, punctez și debutul ficțional al subsemnatului, În drum spre sud. Roman de aventură (Brumar), lăsând critica și cititorii să spună ce vor despre el. În critică și eseu, l-aș alege, mai întâi, pe Adrian Alui Gheorghe, cu volumul Contribuții la estetica umbrei (Tracus Arte). Sunt interviuri și luări de poziție publicate de autor anterior, în varii reviste, pe tema condiției scriitorului și a artei sale în România de astăzi. ”Moartea literaturii se amână”, aceasta pare să fie deviza optimistă a lui Adrian Alui Gheorghe, discutând despre sfârșitul istoriei și al tuturor ierarhiilor autentice. Deși necruțător în denunțarea tarelor actuale ale culturii naționale, autorul încă mai crede în capacitatea spiritului de a conferi greutate unei națiuni. Omul de teatru Gheorghe Hibovski a lansat și el un interesant volum de eseuri, Om și mască (Tracus Arte), prefațat de Emil Nicolae. Masca, mediator între interiorul și exteriorul omului, dar și între public și spectator reprezintă axul reflecțiilor ”scenice”  hibovskiene, completând textual vasta activitate de actor și regizor a autorului.  Acestea fiind zise, rog să fiu iertat de am nedreptățit pe cineva prin nepomenire. Urez scriitorilor un nou an rodnic în apariții, iar cititorilor, spor la citit! La cărți mai multe și cât mai bune!