Cimitirul de la Sihăstria: Pelerinaj la părinţii Cleopa şi Paisie Olaru

Cimitirul de la Sihăstria: Pelerinaj la părinţii Cleopa şi Paisie Olaru

Turiştii sau pelerinii care ajung la Mănăstirea Sihăstria au ocazia să se închine în mai multe lăcaşuri de rugăciune, în interiorul complexului monahal existând biserica mare, catedrala, paraclisul şi biserica cimitirului. Biserica centrală, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, prezintă un interes deosebit datorită faptului că meşterul a reluat stilul clasic al bisericilor moldoveneşti. În această biserică se află şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă la Sihăstria la începutul secolului trecut. După 1947, Sihăstria, dintr-un mic schit pustnicesc, a devenit o mănăstire misionară, căutată de mulţi pelerini, iar după anul 1989, numărul vieţuitorilor de aici a crescut la aproape 140 de persoane, iar credincioşii veneau în număr tot mai mare, astfel încât s-a simţit nevoia construirii unei biserici mai mari. Aşa a prins viaţă o dorinţă mai veche a părintelui staret, arhimandritul Victorin Oanele, aceea de a realiza o biserică mult mai încăpătoare, ocrotitoare fiind aleasă Sfânta Teodora de la Sihla. În 1999 s-a finalizat construcţia bisericii, iar în anul 2004 s-a terminat pictura interioară. La 7 august 2007 pictura şi exteriorul bisericii au fost resfinţite de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de atunci, astăzi Patriarhul României Daniel, împreună cu alţi cinci ierarhi, precum şi 70 de preoţi şi diaconi. Tot în interiorul mănăstirii există şi Paraclisul „Sf. Părinţi Ioachim şi Ana“, în care se oficiază slujbele în lunile de iarnă. Acesta a fost construit în anul 1946, în locul vechiului paraclis mistuit de foc. Un alt loc, devenit, la rândul său, loc de pelerinaj este cimitirul mănăstirii, unde îşi duc somnul de veci vieţuitorii sfântului lăcaş de rugăciune, printre care şi mari duhovnici, precum părintele Cleopa sau părintele Paisie Olaru. Cimitirul este aşezat în locul actual de către părintele Cleopa, între anii 1944-1945, sfinţia sa mutând aici rămăşiţele pământeşti ale călugărilor din cele trei cimitire existente până atunci. Un loc aparte îl constituie mormântul părintelui Cleopa, unde, zilnic, pelerinii aprind lumânări şi se roagă celui ce până odinioară le-a fost povăţuitor. Biserica cimitirului a fost ridicată din iniţiativa părintelui stareţ Victorin Oanele. La ridicarea acesteia s-a lucrat între anii 1987-1999, fiind sfinţită în ziua de 7 august 1999, de către PF Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de către PS Casian al Dunării de Jos, dându-i-se hramul „Învierea Domnului“ şi „Sf. Ioan Evanghelistul“. În biserica cimitirului se slujeşte sâmbăta, de primăvara până toamna târziu, în special pentru părinţii adormiţi din cimitir. Primii vieţuitori de la Sihăstria au făcut legământ să nu fie îngăduită strângerea de averi personale, să nu se mănânce niciodată carne şi să nu se săvârşească păcate trupeşti. Această rânduială este păstrată şi astăzi de către vieţuitorii de aici, fiecare dintre cei aproximativ 120 de vieţuitori, câţi are mănăstirea, silindu-se să îşi îndeplinească cu râvnă şi dragoste ascultarea la care este rânduit. În acelaşi timp, fiecare dintre aceştia respectă cu sfinţenie postul şi rugăciunile şi mai cu seamă una dintre virtuţi – dragostea, cea faţă de Dumnezeu şi cea faţă de semenii lor.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...