Scriitorul Adrian Alui Gheorghe a fost nominalizat, săptămâna aceasta, la unul dintre premiile Uniunii Scriitorilor din România, pentru 2014.
El a fost nominalizat la categoria “Cartea de proză”, cu romanul “Laika”, publicat la editura Cartea românească.
Mai concurează pentru acest premiu: Gabriel Chifu, Punct şi de la capăt, Ed. Polirom; Nora Iuga, Harald şi luna verde, Ed. Polirom; Radu Mareş, Sindromul Robinson, Ed. Polirom; Eugen Uricaru, Beniamin, Ed. Cartea Românească, cu precizarea că Gabriel Chifu a anunţat juriul că îşi retrage volumul din concurs: „Mulţumesc juriului pentru nominalizare, dar anunţ că îmi retrag cartea din competiţia premiilor.“
Mai multe detalii, AICI.
Romanul LAIKA a fost lansat la Piatra Neamţ, pe 22 decembrie 2014, la 25 de ani de la Revoluţia Română. Detalii de la lansare, AICI.
Un fragment din roman, se poate lectura AICI. (ZCH NEWS)