În ziua de 22 mai, o persoană ”drăguță” a sesizat polițiștii din Roman că la Hanul Mărioarei este în desfășurare o petrecere cu 60 de invitați. Prin urmare, polițiștii s-au dus la ”locul faptei”, au oprit cheful și l-au sancționat pe organizator cu 15.000 de lei, ”conform Legii nr. 55/2020, pentru organizarea de activități în spații pentru care s-au instituit restricții /interdicții în perioada stării de alertă”.
În rest, în aceeași zi, în tot județul au acționat 190 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, care au făcut controale în zonele aglomerate, restaurantele și localurile publice, centrele comerciale și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.
”În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 43 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 18 mijloace de transport și au fost legitimate peste 279 de persoane. Echipele de control au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor privind protecția individuală în valoare de 500 de lei. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19. Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19”, a precizat subinspectorul Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
C.M.