piata deschidere 2017 12Până la sfârşitul lunii martie Piaţa Centrală rămîne în administrarea Primăriei Piatra Neamţ. CMI Urban are până atunci timp să se gândească dacă poate administra piaţa şi dacă poate face faţă cheltuielilor de administrare în condiţiile în care, în urma licitaţiei din septembrie anul trecut s-a angajat să plătească pentru administrarea respectivului complex o redevenţă de 68% din încasări. Primarul Dragoş Chitic este însă sceptic în privinţa posibiităţilor CMI Urban de a plăti respectiva redevenţă şi spune că faţă de luna septembrie a anului trecut, când a avut loc licitaţia, s-au schimbat multe lucruri în ceea ce priveşte fiscaliatatea. În momentul de faţă, spaţiile comerciale din Piaţa Centrală a municipiului Piatra Neamţ sunt ocupate în proporţie de 70%. Doar factura pentru energie electrică la piaţă a fost, pentru decembrie anul trecut, la o lună de la deschiderea complexului renovat, de 17.000 de lei. Nu se mai pun la socoteală cheltuielile cu mentenanţa sau cu personalul care se ocupă de administrarea spaţiilor comerciale din piaţă.

dragos chitic piata centrala octombrie 2017 5În urma licitaţiei, CMI Urban a semnat la data de 22.01.2018 contractul de administrare a Pieţei Centrale, în condiţiile pe care le-au ofertat. Au solicitat un termen de 60 de zile pentru preluarea obiectivului ( în baza cărei prevederi din caietul de sarcini s-a acordat această păsuire), urmând ca în această perioadă să îşi facă o analiză în privinţa rentabilităţii derulării acestui contract. Eu le-am solicitat să prezinte Consiliului Local o analiză financiară la zi, care să ţină cont de modificările importante apărute de la momentul ofertării, şi anume în septembrie 2017. Aceste modificări se referă la schimbarea Codului Fiscal, creşterea salariului minim, creşterea impozitelor locale precum şi a preţurilor la utilităţi. Îmi doresc ca S.C. Urban să nu înregistreze pierderi financiare în urma derulării acestui contract, care, să afecteze parcurgerea perioadei de reorganizare. Decizia finală le aparţine, iar primăria este obligată să respecte hotărârea pe care Urban o va lua. Ceea ce eu îmi doresc este ca piaţa să funcţioneze cât mai bine, iar comercianţii şi clienţii să fie mulţumiţi”, a explicat Dragoş Chitic, primar al municipiului Piatra Neamţ.

Administratorul special al CMI Urban Piatra Neamţ, Ștefan Vulpe se află în concediu medical. Contactat telefonic, acesta a precizat că deocamdată Piaţa Centrală se regăseşte „în curtea primăriei”, iar în acest moment se derulează procesele de „predare – primire” ale obiectivului. (E.C.)

Articolul precedentDrumarii pregătiți de noapte albă în Ziua Îndrăgostiților
Articolul următorPreţul dreptăţii la Tribunalul Neamţ: 40.433.389 de lei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.