ACTUALIZARE 2: Inspectoratul Școlar Judeţean Neamț confirmă că știe despre caz: “Da, ne-a fost adusă la cunștință situația, în 13 martie m-a sunat doamna directoare. Am înțeles că a mai plecat din centru, a fost căutat, a fost adus înapoi de fiecare dată. Acolo este și instructor de noapte, și supraveghetor, dar este și situația cu posturile, personalul este puțin”, ne-a declarat inspectorul general cu delegație Elena Laiu. (C.I.)
********
ACTUALIZARE 1: Prof. logoped Mariana Cozma, directoarea CSEI Târgu Neamț, ne-a declarat că au fost anunțate telefonic toate instituțiile chiar din seara dispariției tânărului.
“Am sunat și am anunțat telefonic din seara de 11 martie Inspectoratul Școlar, Poliția și Direcția de Protecția Copilului. A fost o greșeală legat de dată în documentul scris de asistentul nostru social la Poliție, dar s-a anunțat de atunci. Și de-atunci ținem legătura zilnic cu Poliția Târgu Neamț, ne sună la două zile, dar deocamdată nu este găsit. A fugit în timp ce se deplasa împreună cu toți băieții centrului și un supraveghetor spre internatul pentru băieți, acolo unde dorm noaptea și care este pe strada Mihail Kogălniceanu, nu este lângă școală. Când a mai plecat, tot așa a procedat, pentru că este greu unui singur supraveghetor să aibă grijă de 40 de copii”, a spus directoarea CSEI Târgu Neamţ.
Tânărul a ajuns la Târgu Neamț de un an de zile, de la Centrul de zi “Santa Maria” din Piatra Neamț, mai spune directoarea Cozma. “Și de acolo mai fugea. Obișnuia să meargă la o stână în Piatra-Neamț, am verificat și acolo, ciobanul a spus că a trecut pe acolo, dar nu l-a mai primit după ce i-am pus în vedere că este ilegal ce face. Am verificat și la Santa Maria dar nu este nici acolo. Se mai ducea la surorile lui, la Oglinzi, sunt căsătorite, dar nici pe acolo nu a trecut acum. Părinții sunt despărțiți. Tatăl biologic este din Târgu Neamț dar nu-l primește. De asta suferă și ca să se răzbune, mai pleacă. La noi este elev intern. Are probleme de comportament. La Piatra-Neamț, era cazat la Santa Maria și era elev în învățământul de masă, dar din cauza absențelor a rămas repetent. La noi, este în clasa a VIII-a, eu sunt profesoara lui de logopedie. El este un copil bun la învățătură, citește corect, scrie frumos, intelectual este destul de bine dezvoltat, dar tot pleacă din centru. El are nevoie de afecțiunea familiei și în momentul când este pasat de colo-colo, îl doare și ca să se răzbune, fuge din centru”, mai spune directoarea CSEI Târgu Neamț. (C.I.)
*************
ŞTIRE INIŢIALĂ: Dispariția unui adolescent din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) din Târgu Neamț a fost anunțată Poliției abia după 10 zile. În acest moment, nu a fost furnizată o fotografie a tânărului. Astăzi, 21 martie, Inspectoratul de Poliție (IPJ) Neamț cere ajutorul oricui știe ceva despre tânărul în vârstă de 16 ani, dispărut din centru din data de 11 martie 2018. Până acum, polițiștii au aflat că băiatul a mai fost plecat fără știrea supraveghetorilor și că obișnuia să vină la Piatra-Neamț.
“În ziua de 20 martie, poliţiştii din Târgu Neamţ au fost sesizaţi despre faptul că numitul Roman Sebastian Ovidiu, în vârstă de 16 ani, a plecat la data de 11.03.2018, fără bilet de voie din internatul unde se afla instituţionalizat şi nu s-a mai întors. Din verificări a rezultat că minorul a mai fost plecat din internat fără acordul personalului supraveghetor şi s-ar afla pe raza municipiului Piatra Neamţ”, precizează inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
În ziua plecării, tânărul dat dispărut era îmbrăcat cu o geacă albastru închis, pantaloni tip blue jeans de culoare albastră, ghete negre din piele, ciorapi negri. Semne particulare: prezintă arsuri pe 70% din suprafaţa corpului şi suferă de strabism. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea bărbatului căutat, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112. (C.I.)