Actorul Ion Fiscuteanu, cunoscut mai ales pentru rolul principal din filmul “Moartea domnului Lăzărescu”, răsplătit cu “Lebăda de aur” pentru cel mai bun actor la Festivalul de film de la Copenhaga, a jucat ani buni pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Unul din rolurile pe care le-a interpretat cu succes a fost Cornel, profesorul de muzică, din piesa “33 de scrisori anonime”, în regia doamnei Zoe Anghel Stanca. A încetat din viaţa în decembrie 2007, din cauza unei boli nemiloase. (Ana MOISE)
“Cortina a căzut peste ultimele ropote de aplauze. Se jucase piesa «33 de scrisori anonime». Mă îndrept spre cabine. Aici, în faţa oglinzii, tânărul actor Ion Fiscuteanu se demachiază. Încă mai poartă pe faţă ceva din fizionomia personajului interpretat în seara aceasta, profesorul de muzică din piesa amintită. O clipă ezit să intru în discuţie, dar sunt imediat invitat cu un gest larg şi comic să iau loc. În faţa mea, un tânăr de statură potrivită, şaten, cu gene mari şi privire melancolică. Fire deschisă, comunicativă, sensibilă, energic şi optimist, glumeşte cu fiecare coleg în parte. Nu-şi găseşte astâmpăr. Veşnic are un aer de persiflare, un zâmbet ironic pe buze. Fiecare cuvânt rostit este subliniat într-un fel personal, însoţit de o mină hazlie.
– Personajul de care m-am «dezbrăcat» l-am jucat până acum în 16 reprezentaţii. De fiecare dată îi descopăr alte calităţi şi asta mă bucură pentru că îmi permite să-l creez cât mai veridic.
S-o luăm de la începutul carierei dv..
– Da! Să deschidem atunci cortina de acum 5-6 ani în urmă. În 1962 am absolvit Institutul de artă teatrală şi cinematografică «Ion Luca Caragiale» din Bucureşti. Din promoţia mea am fost singurul repartizat la teatrul din Piatra Neamţ. Am debutat pe această scenă în rolul Directorul din piesa «Generalul şi nebunul», în regia lui Cornel Todea. De atunci şi până acum înscriu pe fişa de creaţie aproximativ 25 de roluri de diferite întinderi.
Pe care le-aţi îndrăgit mai mult?
– Pe toate. Orice rol, mi s-a încredinţat l-am jucat cu pasiune, cu o totală dăruire. «Meseria» asta nu-ţi permite să trişezi. Spectatorul nu te iartă.
Preferaţi teatrul sau filmul?
– Teatrul. Fireşte nici filmul nu-mi displace. Îl ador. Până acum am jucat un rol episodic în coproducţia româno-maghiară «Frumoasele vacanţe». Filmul e în lucru, n-a apărut încă pe ecrane. Am mai fost solicitat şi în filmul românesc «6+4».
Care-i rolul care v-a adus cea mai mare satisfacţie?
– Mateş din «Dracul uitat» de Jan Drda. Şi, bineînţeles, cel din piesa lui Alecu Popovici «Afară-i vopsit gardu’…, înăuntru-i leopardu’…». Cu această din urmă piesă am repurtat, cu întregul colectiv al Teatrului Tineretului, succese de seamă şi peste hotare, în RF a Germaniei, pe scenele din Nurnberg şi Munchen. Spectacolele le-am jucat, după cum se ştie, în luna martie 1967, în cadrul unei competiţii artistice cu piese pentru copii. Tot anul trecut, în decembrie, am participat cu această piesă şi la Festivalul naţional al teatrelor dramatice din Bucureşti.
La aceastră manifestare aţi obţinut o binemeritată distincţie «Menţiune pentru interpretare».
– Această răsplată mi-a sădit încrederea tot mai mare în munca de creaţie pe care o pun în slujba Thaliei”. (Tiberiu Uţă, Ceahlăul, sâmbătă, 2 martie 1968).
