Bacău. Două accidente grave produse unul după altul. Un bărbat și-a pierdut viața

Două accidente grave au avut loc în ultimele ore în județul Bacău, în comunele Ștefan cel Mare și Cașin. În urma primului eveniment, un bărbat de aproximativ 65 de ani și-a pierdut viața, iar în cel de-al doilea accident, două persoane au fost transportate la spital după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil.

 

Primul accident s-a produs în după-amiaza zilei de 10 mai, în comuna Ștefan cel Mare, satul Rădeana, unde două autoturisme s-au ciocnit violent. La fața locului au intervenit pompierii militari băcăuani cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

În urma impactului, două persoane au fost rănite. Una dintre victime, conștientă, a suferit un atac de panică, în timp ce cea de-a doua a fost găsită în stop cardio-respirator.

„Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, nu a răspuns manevrelor efectuate, fiind declarat decesul acesteia”, au transmis reprezentanții IPJ Bacău.

 

Al doilea accident a avut loc în noaptea de 10 mai, în comuna Cașin, satul Cașin. Un autoturism a părăsit partea carosabilă, a lovit un stâlp, după care a ricoșat într-un gard.

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. „Una dintre victime, aflată în stare semiconștientă și prezentând multiple traumatisme, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

Cea de-a doua victimă se afla încarcerată în stare conștientă. Aceasta a fost descarcerată de  către pompieri cu accesoriile din dotare, fiind ulterior transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Onești de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău”, potrivit ISU Bacău.

 

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii celor două accidente.

Bacău. Două accidente grave produse unul după altul. Un bărbat și-a pierdut viața Bacău. Două accidente grave produse unul după altul. Un bărbat și-a pierdut viața Bacău. Două accidente grave produse unul după altul. Un bărbat și-a pierdut viața

Foto: ISU Bacău

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...