politisti la curateniePolițiștii Secției Rurale Dulcești au marcat și anul acesta Ziua Pământului cu o acțiune de ecologizare în colaborare cu Ocolul Silvic Roman și Primăria Dulcești. Aceștia au curățat mai multe zone din comună, adunând aproximativ 1 tonă de gunoaie și deșeuri.

„Prin implicarea în această acţiune, sprijinim și susţinem regenerarea pădurilor, nu doar prin activităţi de prevenire şi combatere a delictelor silvice, ci şi prin participarea efectivă la activități de ecologizare sau de plantare de arbori”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț..

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 Aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ, în anul 2009, ca o „expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde”.

Angela Croitoru

Articolul precedentFOTO. Cinci copii și un adult răniți după ce un microbuz s-a răsturnat
Articolul următorL2 Politehnica Iaşi s-a salvat matematic de la retrogradare
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.