Acasă ACTUALITATE FOTO. Cinci copii și un adult răniți după ce un microbuz s-a...

FOTO. Cinci copii și un adult răniți după ce un microbuz s-a răsturnat

Șoferul unui microbuz a pierdut controlul asupra direcției de mers, pe o șosea din comuna Verești, județul Suceava, iar autovehiculul s-a răsturnat pe o parte, la marginea carosabilului. Accidentul a avut loc astăzi, 22 aprilie, în urmă cu puțin timp, în jurul orei 16,30.

FOTO. Cinci copii și un adult răniți după ce un microbuz s-a răsturnat

În microbuz se aflau doi adulți și șase copii. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, trei ambulanțe SMURD, una dintre acestea de terapie intensivă, cu sprijinul a patru ambulanțe SAJ Suceava.

FOTO. Cinci copii și un adult răniți după ce un microbuz s-a răsturnat

Din primele informații șoferul este rănit ceva mai grav, acesta împreună cu cinci dintre copii vor fi transportați la spital pentru investigații de specialitate.

FOTO. Cinci copii și un adult răniți după ce un microbuz s-a răsturnat FOTO. Cinci copii și un adult răniți după ce un microbuz s-a răsturnat FOTO. Cinci copii și un adult răniți după ce un microbuz s-a răsturnat

Angela Croitoru

Foto: ISU Suceava