Ordin de protecție provizoriu împotriva tatălui fetiței din Sagna, care fugise de acasă. Fetița este într-un complex de servicii

Luminița, fetița de 13 ani din Sagna, care a fugit de acasă și a petrecut trei zile și două nopți în pădurea Chicerea (detalii aici), a fost amenințată cu bătaia de tatăl ei. Acesta ar fi aruncat și cu bâta după ea, fără să reușească să o lovească. Polițiștii din localitate au verificat situația, după ce fetița a fost găsită și au aflat că tatăl este consumator de alcool și acest tip de comportament față de fetiță devenise unul obișnuit. S-ar părea că acesta a fost motivul real pentru care fetița a fugit de acasă.

„Împotriva tatălui minorei a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Au fost informați reprezentanții care au luat măsura internării minorei într-un complex de servicii.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului”, a precizat inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. O femeie ar fi oferit unei minore bani și o mașină pentru a-și schimba depoziția

O femeie din orașul Hârlău, județul Iași, a fost...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...