Bărbatul în vârstă de 62 de ani, din Piatra Neamț, care a provocat accidentul rutier sâmbătă, 18 noiembrie, la Doina, Girov, a fost declarat în moarte cerebrală luni, 20 noiembrie, iar astă-noapte a fost operat pentru a i se preleva ficatul și rinichii.

A fost a doua operație de prelevare de organe efectuată la Spitalul Județean Neamț din acest an.

Reamintim că sâmbătă, 18 noiembrie, în satul Doina, din comuna Girov, în timp ce conducea un taxi Dacia Duster, în direcţia Izvoare-Mărgineni, pe când a ajuns în intersecţia cu DJ 156 A, n-a acordat prioritate unei autoutilitare, care se deplasa în direcţia Roznov-Girov. Impactul a fost violent, atât taximetrul, cât şi autoutilitara, care era condusă de un bărbat de 32 de ani, din Suceava, ajungând în afara părţii carosabile. Taximetrul a lovit o maşină de teren, care era staţionată, iar autoutilitara, care tracta o platformă pe care se aflau două autoturisme, s-a răsturnat. Şoferul autoutilitarei a fost rănit uşor, în schimb taximetristul era în comă când a fost preluat de ambulanţă şi dus la spital. A ajuns la SJU Neamț în comă, cu o rană la cap și la coloană, cu secțiunea măduvii osoase, iar luni după-amiază a fost declarat în moarte cerebrală.

Imediat, datele clinice și rezultatele investigațiilor medicale au fost trimise la Centrul Național de Coordonare a Transplantului, care a decis că pacientul este eligibil pentru prelevare de organe.

ficat

În aceeași seară, au ajuns două echipe de medici chirurgi și urologi de la București și Iași, coordonate de prof. dr. Vasile Lungu de la Institutul Fundeni, din București, iar operația de prelevare a început la ora 4,20 și s-a încheiat la ora 7,45. S-au prelevat ficatul și doi rinichi, care vor ajunge la Iași și la București”, a declarat dr. Silviu Verzea, directorul medical al SJU Neamț.

Ficatul va ajunge la un pacient de la spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iași, un rinichi ajunge la un pacient al Spitalului Clinic ”Dr. C.I. Parhon” din Iași, iar al doilea la un pacient de la Fundeni.

Operația de prelevare a organelor a fost asistată de un medic anestezist și un două asistente medicale ale SJU Neamț, care au menținut starea pacientului până la sosirea echipei medicale. (C.I.)

Articolul precedentParticipare palidă a liberalilor la miting în Neamț
Articolul următorVIDEO Prins pe aeroport cu aparatură de păcălit bancomatele! Fugea tocmai în Peru!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.