aleho
heidelbergcement

1.250 de șoferi au fost arși în cea mai amplă razie a poliției, derulată după cumplitul accident de la Bistricioara (detalii aici, aici și aici).

În cursul săptămânii trecute, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au lăsat 150 de șoferi fără permise și au dat 1.100 de amenzi.

În cele șapte zile de controale, polițiștii rutieri au aplicat peste 1.100 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 R, dintre care 494 pentru depășirea regimului legal de viteză. În cadrul acțiunii au fost reținute peste 150 de permise de conducere. Totodată, 34 de certificate de înmatriculare au fost retrase de polițiști. Pe parcursul activității, au fost constatate 9 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 7 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, una pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și pentru părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției. Acțiunea din perioada 8-14 iulie face parte din activitatea de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.

Raziile vor continua și în perioada următoare, tot pe linie de alcool și viteză. (C.I.)