borcaDouă accidente, aparent extrem de grave şi anunţate ca atare de către martori, s-au petrecut sâmbătă seara şi, respectiv, duminică dimineaţa, la Vaduri, în comuna Alexandru cel Bun, şi la Pluton, în Pipirig. În primul caz, apelanţii la 112 au anunţat un accident feroviar, victima fiind o femeie. Echipajul de prim ajutor, care s-a deplasat la Vaduri, a constatat că o tânără de 35 de ani, care mergea pe lângă calea ferată a fost atinsă de tren, pentru că nu a făcut un pas lateral, să nu fie prea aproape de garnitură. Femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.

La Pluton, un bărbat care se afla în maşină, împreună cu soţia, a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul s-a izbit într-un copac. Martorii au anunţat că şoferul este încarcerat, însă până la sosirea pompierilor au reuşit să-l scoată din maşină. Ambii soţi au fost preluaţi de ambulanţă şi duşi la spitalul din Tîrgu Neamţ.

C.M.

Articolul precedentA fost identificată fata găsită înecată în Bistrița
Articolul următorBăiețel opărit cu ciorbă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.