A fost găsit fostul fotbalist Lucian Burdujan

A fost găsit fostul fotbalist Lucian BurdujanDat dispărut de familie în urmă cu aproape o lună, fostul fotbalist Lucian Burdujan a fost găsit pe 15 noiembrie și este viu și nevătămat. Polițiștii nemțeni din cadrul compartimentului Urmăriri au reușit să-l contacteze pe o rețea de socializare și să-l convingă să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție pentru a se stabili că este în regulă. Fostul sportiv a fost de acord cu aceste condiții, s-a prezentat la o unitate de poliție din București, dar cu toate acestea nu a dorit să ia legătura cu familia care își face griji pentru el.

„Astăzi (15 noiembrie n.r), persoana a cărei dispariție a fost reclamată la data de 20 octombrie a.c. s-a prezentat la o unitate de poliție. Acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni. De asemenea, persoana în cauză nu dorește să transmită familiei sale informații privind adresa unde locuiește, familia fiind informată cu privire la aceste aspecte”, anunță Poliția Neamț.

Reamintim că acest caz a făcut vâlvă în urmă cu aproape o lună când bărbatul nu a mai putut fi contactat de familie, ulterior apropiații cerând ajutorul oamenilor legii pentru găsirea lui (amănunte aici ).

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...