265 de pensionari vor pleca la tratament balnear

pensionari 04Casa Judeţeană de Pensii Neamţ pune la dispoziţie 265 bilete de tratament balnear în stațiuni, cu intrare în perioada 27 – 29 august. CJP Neamţ va distribui biletele, repartizate prin aplicaţie informatică, celor care au solicitat plecarea în staţiune în prima a doua jumătate a lunii august, cu condiţia ca staţiunile pentru care au solicitat tratament balnear să fie dintre cele alocate pentru repartizare. Beneficiarii vor fi înştiinţaţi telefonic, iar lista cererilor aprobate poate fi vizualizată şi la sediile CJP sau pe pagina de internet a instituţiei.

Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile. Preţul maxim pentru un bilet este de 1.388 lei, pentru unităţi de cazare la categoria 2 stele, şi 1.452 lei, la 3 stele.

„Deoarece în repartizarea biletelor de tratament gratuite prioritate va avea categoria pensionarilor de invaliditate aceştia trebuie să prezinte programul de recuperare întocmit de medical expert al asigurărilor sociale cu recomandarea staţiunilor indicate pentru afecţiunile constatate”, a declarat Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al CJP Neamț.

Reamintim că biletele de tratament balnear se acordă individual, în cursul unui an calendaristic fiind eliberat un singur bilet aceluiaşi beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei contribuţii sau gratuit.

Pentru primele doisprezece serii ale anului 2015 au fost valorificate 3.363 bilete de tratament balnear, până la această dată fiind înregistrate 7.374 de cereri de acordare a unui bilet.

Alocarea automată şi eliberarea biletelor pentru a XIV-a serie de tratament, ce are ca date de intrare 12 – 14 septembrie 2015, va fi realizată numai după închiderea seriei anterioare, respectiv după data de 29 august. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Ied salvat de pompieri dintr-o fântână, la adâncimea de 10 m

Un ied a fost salvat de pompieri, în această...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...