NEAMŢ: Locul al II-lea pe țară la automodelism

automodelismSingurul cerc de automodele din județul Neamț, care se află la Clubul Copiilor Bicaz, s-a remarcat cu rezultate de execepție la Tabăra Națională de Automodelism, ediția a 23-a, care a avut loc în perioada 20-24 iulie, în Amara. La general, echipajul din Neamț, format din elevii Leonte Stelian, Alexandru Ciucănel și George Stoian, coordonați de instructorul antrenor Ion Ruștioru, s-a situat pe cea de-a doua treaptă a podiumului dintr-un total de 10 echipaje. Cei care le-au „furat” locul I, așa cum ne-a precizat Ruștioru, au fost cei de la Palatul Copiilor din Miercurea Ciuc.

Este o performanță deosebită. Nu este singura de acest gen pentru Clubul Copiilor din Bicaz, însă orice asemenea rezultat ne face să fim mândri de faptul că eforturile noastre ne sunt recunoscute. În principal, este meritul copiilor, dedicați acestei activități. Este un privilegiu că avem o asemenea generație de elevi ”, a spus Ion Ruștioru.

La individual, Leonte Stelian din Bicaz s-a situat pe primele locuri la Clasa 1/12 Truck și la Clasa 1/10 Truck. George Stoian din Bicaz,s-a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului la Clasa 1/10 Off Road și pe treapta a III-a a clasamentului la Clasa 1/12 E.B. (îndemânare). Ciucănel Alexandru, tot din Bicaz, și-a adjudecat locurile III și IV, la Clasa 1/8 Truck și, respectiv, 1/10 Touring. La Tabăra Națională de Automodelism de la Amara au participat concurenți de la Palatul Național al Copiilor București, Clubul Elevilor Sector 2 București, Clubul Elevilor Pucioasa, Clubul Elevilor Câmpulung Moldovenesc, Clubul Elevilor Bicaz, Palatul Copiilor Miercurea Ciuc, Palatul Copiilor Vaslui, Clubul Copiilor Jibou și Palatul Copiilor Slobozia. De amintit ar fi că, performanța elevilor din Bicaz este cu atât mai mult de apreciat în condițiile în care Clubul Copiilor din care fac parte acești elevi merituoși se află într-o stare ce trebuie schimbată urgent. Detalii aici și aici. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Razie a polițiștilor pe DN 15. Ce au descoperit cadrele de la Serviciul Rutier 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au...

Codul roșu de caniculă modifică calendarul Bacalaureatului – proba din 30 iunie va fi susținută pe 1 iulie

  Premieră în învățământul preuniversitar. Din cauza codului roșu de...

VIDEO. Bacalaureat 2026. 34 de absenți la prima probă scrisă în Neamț

Nu s-au înregistrat incidente majore la prima probă a...

Blocul Național Sindical solicită reformă în legislația muncii

Blocul Național Sindical (BNS) cere Guvernului o serie de...