Angelo Massone a anunţat disponibilizări de personal în această vară, pentru ca sezonul 2015 – 2016 să poată fi dus la bun sfârşit. Clubul va funcţiona cu minim de personal, pentru ca toate cheltuielile să fie reduse.
„Vom lucre foarte mult pentru a reuși să salvăm clubul, dar mai ales să îl relansăm în urma unui plan de reorgranizare”, avertiza Massone în urmă cu o lună.
Primul care a primit preaviz de încetare a contractului de muncă este contabilul Dăscălescu Răruţă. El nu a contestat preavizul mulţumindu-se să declare că accept să plece, întrucât nu este de acord cu unele decizii luate de administratorul special Angelo Massone, numit de Consiliul de Administraţie pe perioada insolvenţei.
“Nu sunt de accord cu unele decizii luate de administratorul special şi de aceea plec”, a spus Dăscălescu Răruţă, fără a preciza despre ce decizii este vorba.
Astfel, în organigrama de personal, pe partea economică, au mai rămas Iuliean Boghian, care este economist şi, în acelaşi timp şi actionar al societăţii FC Ceahlăul SA şi contabilul Corina Ilie. (M. STOIAN)



