În perioada 2-5 iunie în Stațiunea Târgu Ocna din județul Bacău se desfășoară cea de-a V-a ediție a Seminarului Tehnic Naţional „AUTOAPĂRAREA – EDUCAŢIE ŞI SPIRIT”, organizat de Școala Națională de Pregatire a Agenților de Penitenciare (SNPAP) Târgu Ocna. Inspectoratul de Poliție județean Bacău a răspuns invitației de a participa la manifestare, fiind reprezentat de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. La data de 3 iunie, reprezentanții I.P.J Bacău au fost prezenți în Mina Salina Târgu Ocna și ulterior la Colegiul Național “Costache Negri” din localitate, unde au susținut lucrări practice privind elementele de intervenţie profesională şi a deprinderilor specifice. La data de 4 iunie, pe baza sportivă din Parcul Măgura a oraşului Tîrgu Ocna, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au prezentat un exercițiu demonstrativ structurat pe două momente distincte: mînuirea armamentului din dotare, deplasări în formație cu și fără echipament balistic și interceptarea in trafic a unui autovehicul în care se află doi subiecți necooperanți cu forțele de poliție. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Bacău)

„AUTOAPĂRAREA – EDUCAŢIE ŞI SPIRIT”, la Târgu Ocna
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



