NEAMŢ: Concursul „Valerica Patrichi” – ediția a III-a

Valerica PATRICHI
Valerica PATRICHI

Preșcolarii și elevii claselor pregătitoare – VIII, din județele Moldovei, se vor întrece în dansuri și cântece populare, în 10 mai, pe scena Căminului Cultural din Borlești, cu ocazia celei de-a III-a ediții a concursul cultural-artistic regional „Nestemate populare pe plaiuri nemțene… Valerica Patrichi”. Organizatorii, reprezentanții școlilor gimnaziale din Ruseni și Vaduri, au spus că acest concurs se dorește a fi un manifest al tradițiilor populare din zona Moldovei.

Prin derularea acestuia dorim să reunim pe scena Căminului Cultural Borlești preșcolarii și elevii școlilor din județul Neamț, în ideea de a se cunoaște mai bine, de a promova tradițiile locale și a deveni o poartă deschisă spre noi forme de exprimare prin muzică și dansuri populare. Proiectul își propune atragerea unui număr cât mai mare de elevi pentru promovarea obiceiurilor și tradițiilor românești precum și readucerea în fața spectatorilor a cântecelor și dansurilor populare uitate sau abandonate de-a lungul timpului”, potrivit organizatorilor.

Concursul este, totodată, și un omagiu adus interpretei de muzică populară Valerica Patrichi, fostă solistă a ansamblului „Cernegura” din Piatra-Neamț, născută în satul Ruseni. Competiția regională are două secțiuni, una de interpretare numită „Sunt fată de la Borlești”și una de dansuri populare intitulată „Hai să dăm mână cu mână…”. Pentru ambele secțiuni vor fi acordate câte trei premii, pentru fiecare an de studiu, premiul special al juriului și diplome de participare. Mâine, 4 aprilie, este ultima zi de înscrieri. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...