NEAMȚ: Spitalul Județean angajează paznici

sju neamtSpitalul Județean de Urgență Piatra Neamț organizează, pe 21 aprilie, concurs pentru ocuparea a 18 posturi vacante de portar în cadrul Serviciului Tehnic-Administrativ. Dosarele de înscriere au fost primite până pe 10 aprilie, iar din toate depuse numai 38 de dosare au fost declarate complete și, în același timp, admise pentru concurs.

Candidații vor susține o probă scrisă pe 21 aprilie, la ora 10, la sediul Clubului din cadrul Spitalului Județean, iar etapa următoare constă într-un interviu, pe 27 aprilie.

Cuantumul taxei de concurs este de 10 lei și se poate achita la casieria unității sanitare. Candidații vor fi declarați admiși în funcție de punctajul final, iar prezentarea la post se face în maximum 15 zile calendaristice de la data afișării rezultatelor. Perioada de probă este de 90 de zile de la data încheierii contractului individual de muncă.

Ca bibliografie, candidații pentru posturile de portar au de învățat legi ce privesc paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, legea privind regimul de acces în unitățile sanitare publice, dar și primul ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț Bicicliști și pietonii, în vizorul cadrelor de la Rutier. Au fost constate peste o sută de abateri

O acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor comise de...

Atenționare cod galben de caniculă în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod...

Atenționare cod galben de caniculă în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod...

Trei federații sindicale din învățământ protestează joi la Palatul Parlamentului. Cer eliminarea măsurilor „anti-educație”

Trei dintre cele mai mari federații sindicale din educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER" – organizează joi, 25 iunie 2026, un protest în fața Palatului Parlamentului, începând cu ora 11:00.