Piatra-Neamț: Clienți puțini la târgul de oferte educaționale

oferta educationala 2015La Târgul de oferte educaționale pentru anul școlar 2015-2016, liceele din zona Piatra-Neamț care au expus astăzi, 9 aprilie, la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, n-au avut prea mulți „adepți”. Fie că au fost implicați în alte activități specifice săptămânii „Școala Altfel”, fie că nu au fost interesați de ofertele liceelor, cei care se pregătesc să absolve gimnaziul nu s-au îngrămădit să viziteze standurile la care reprezentanții școlilor au încercat să se facă atractivi. Nu puțini sunt directorii care au spus că momentul plasării acestei acțiuni este unul nepotrivit, deoarece progamul celorlalte activități școlare și apropierea vacanței de primăvară duc la un oarecare dezinteres din partea elevilor. Mai mult, la târg, părinții elevilor au lipsit cu desăvârșire. După festivitatea de deschidere, cei aproape 100 de elevi prezenți la târg, de la școlile din Piatra-Neamț, s-au grăbit să prindă un pliant de prezentare de la școlile de top. În primele minute, cea mai mare aglomerație a fost la standurile Colegiului Național „Calistrat Hogaș” și Colegiului Național „Petru Rareș”. „Nu știu deocamdată la ce liceu o să merg. Mai am timp să mă decid. Eu îmi doresc ceva pe filologie, dar rămâne de văzut dacă am media potrivită pentru a ajunge la liceul dorit”, ne-a spus unul dintre elevii prezenți la târg. Acțiuni similare au avut loc în Roman și Târgu-Neamț. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...