IAŞI: La o săptămână de la evadare, poliţia habar n-are unde e Ion Ţigănescu!

TIGANESCU ION 02Ion Ţigănescu, unul dintre cei doi moldoveni care au evadat în urmă cu o săptămână din curtea noului Tribunal încă nu a fost prins de poliţişti şi ori se ascunde în Iaşi la vreun prieten ori a reuşit să treacă înot Prutul şi se află acasă, informează „Ziarul de Iaşi”. El a fost prins la înce­putul lunii martie în Vama Albiţa, când încerca să intre în România, din Repu­blica Moldova, neştiind că numele său se află pe lista celor daţi în urmărire generală. Ion Ţigănescu fusese condamnat la 4 ani de închisoare în Portugalia, pentru tăinuire. Bărbatul a profitat de o „oportunitate“ greu de refuzat, când, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii vasluieni i-au deschis la propriu poarta Tribu­nalului şi l-au „invitat“ să fugă, lucru de care, evident, a profitat. Lucru uimitor, Ion Ţigănescu a avut de asemenea noroc deoarece, dintre cei trei poliţişti care l-au păzit, pe doi i-au apucat nevoile fiziologice chiar înainte să evadeze. Încă un noroc chior a fost pentru el faptul că poliţiştii nu l-au încătuşat, astfel că a fugit „liber de orice sarcini“, iar poli­ţiştii nu l-au putut ajunge din urmă. Culmea, imediat după ce a evadat, a găsit o casă al cărei proprietar era plecat la serviciu unde s-a ascuns de urmă­ritori, iar aici a mâncat şi a băut în voie. Tot aici, el a găsit telefoane cu care şi-a sunat mai mulţi prieteni. Poliţiştii ieşeni au precizat că încă nu l-au prins, dar că „îi suflă în ceafă“. „Bărbatul încă nu a fost prins, dar cercetările continuă“, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei. Cum colegii din Vaslui au „comis boacăna“, poliţiştii ieşeni au fost nevoiţi să spele imaginea Poliţiei, lucru care a reuşit pe jumătate, prinzându-l rapid pe celălalt evadat, Ioan Nica. Acesta din urmă a fost găsit în zona autogării, la două zile după evadare. (ZCH NEWS)

Detalii: http://zch.ro/alerta-detinuti-evadati-de-la-curtea-de-apel-iasi/

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Stea dedicată actorului Eugen Apostol pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

În săptămâna în care are loc Festivalul de Teatru...

Alertă de urs la Piatra Neamț. Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT

Actualizare: După ce a fost alungat un echipaj de...

12 mai – Ziua Internațională a Asistentului Medical

În fiecare an, la data de 12 mai, se...

Sute de amenzi aplicate de polițiști transportatorilor de marfă și persoane

În perioada 4-10 mai, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului...