BOTOȘANI: Vitezoman cu alcool la bord

politie control traficLa data de 22.03.2015, în jurul orei 16:20, a fost oprit în trafic, pe strada Petru Rareș din municipiul Botoşani, un autoturism condus de S.V. de 38 ani, din municipiu. Vehiculul rula cu viteză peste limita legală. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. (Compartimentul de Relații Publice al IPJ Botoșani)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Incendiu de proporții în comuna Cordun

Locuința unei familii din comuna Cordun a fost grav...

Concurs pentru șefii CAS din Nord-Est: posturi vacante în Neamț, Suceava și Vaslui

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a scos din...

Direcția Silvică Neamț: repopulări de păstrăv pe Tarcău, Borca și lacul Iapa

Direcția Silvică Neamț are și alte „preocupări” pe lângă...

Vaslui. Incendiu devastator provocat de o candelă lăsată nesupravegheată

Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii...

Bacău. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a...